| Abonare la RSS

Browse > Home / Se afișează postările cu eticheta statut. Afișați toate postările

Act Constitutiv FNGCIMM S.A.

Act din 18-02-2009
Act constitutiv al Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN


  CAPITOLUL I
  Denumirea, forma juridică, sediul şi durata societăţii 


  Art. 1.
(1) Denumirea societăţii este Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii S.A. - IFN, denumit în continuare F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN sau Fondul. 
  (2) În toate documentele oficiale emise de Fond vor fi menţionate, conform legii, denumirea, forma juridică, capitalul social subscris şi vărsat, sediul social, numărul de înmatriculare în registrul comerţului, codul unic de înregistrare şi emblema. Aceste informaţii vor fi publicate şi pe pagina de internet a Fondului. 
  Art. 2. - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN este instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, persoană juridică română de drept privat, organizată ca societate comercială pe acţiuni, cu acţionar unic statul român, şi îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu: 
  a) prevederile cap. IV din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare; 
  b) dispoziţiile prezentei hotărâri; 
  c) dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; 
  d) prevederile titlului I al părţii I din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2006 privind reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 266/2006; 
  e) clauzele prezentului act constitutiv; 
  f) prevederile regulamentului de organizare şi funcţionare al Fondului; 
  g) celelalte reglementări legale în vigoare. 
  Art. 3.
(1) Sediul social al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN este în România, municipiul Bucureşti, str. Ştefan Iulian nr. 38, sectorul 1, şi va putea fi mutat cu aprobarea acţionarului, la propunerea consiliului de administraţie. 
  (2) F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN poate avea filiale şi unităţi teritoriale fără personalitate juridică, înfiinţate în conformitate cu prevederile legale şi cu prezentul act constitutiv. 
  Art. 4. - Durata de funcţionare a F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN este nelimitată. 
  Art. 5. - Banca Naţională a României monitorizează/supraveghează prudenţial activitatea F.N.G.C.I.M.M. S.A.-IFN, potrivit legislaţiei referitoare la instituţiile financiare nebancare. 

  CAPITOLUL II
  Obiectul de activitate şi misiunea F. N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN 


  Art. 6.
(1) F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN are ca activitate principală emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse, clasa CAEN 6492, respectiv: 
  a) finanţarea tranzacţiilor comerciale încheiate de întreprinderile mici şi mijlocii pentru realizarea obiectului lor de activitate, CAEN 6492; 
  b) servicii de informare şi consultanţă pentru întreprinderile mici şi mijlocii, legate de realizarea activităţilor de garantare şi finanţare, CAEN 7022; 
  c) activităţi auxiliare intermedierilor financiare care nu au fost clasificate în alte clase - administrarea programelor de dezvoltare a întreprinderilor mici şi mijlocii, CAEN 6619. 
  (2) Fondul poate presta servicii conexe şi de consultanţă legate de realizarea activităţilor prevăzute la alin. (1). 
  (3) Activităţile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) vor fi efectuate numai în măsura în care sunt legate de activităţile de garantare şi finanţare. 
  Art. 7.
(1) Misiunea F.N.G.C.I.M.M. S.A.-IFN constă în îmbunătăţirea accesului la finanţare al întreprinderilor mici şi mijlocii. 
  (2) Pentru realizarea misiunii prevăzute la alin. (1), F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN va acţiona în conformitate cu prevederile legale în vigoare, strategia, politica de risc, normele metodologice şi cerinţele prudenţiale în activitatea sa, respectând principiul gestiunii diligente a resurselor financiare. 
  Art. 8. - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN poate acorda garanţii reale, garanţii personale, precum şi cogaranţii, în condiţiile prevăzute de normele şi procedurile interne de lucru. 
  Art. 9. - Pentru îndeplinirea obiectului de activitate şi în conformitate cu atribuţiile stabilite, F.N.G.C.I.M.M. S.A.-IFN utilizează sursele de finanţare constituite conform legii. 

  CAPITOLUL III
  Capitalul social 


  Art. 10.
(1) Capitalul social iniţial este de 5 milioane lei, fiind împărţit în 50.000 de acţiuni nominative şi indivizibile, fiecare acţiune având o valoare nominală de 100 lei; acestea aparţin în totalitate statului român până la transmiterea lor, în condiţiile legii. 
  (2) Actualul capital social al fondului este de 261.412.300 lei. 
  (3) Modificarea capitalului social se face potrivit legii. Numai autorităţile publice şi instituţiile financiare interne şi internaţionale pot participa la capitalul social, statul rămânând acţionar majoritar al societăţii. 
  Art. 11.
(1) Calitatea actuală de acţionar unic conferă statului, reprezentat prin autoritatea administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, prerogativa de a exercita toate drepturile şi de a executa toate obligaţiile care decurg din această calitate. 
  (2) Acţiunile sunt purtătoare de dividende, care se distribuie acţionarului în condiţiile legii. 
  (3) Patrimoniul F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN nu poate fi grevat de datorii sau de alte obligaţii ale acţionarului unic. 
  (4) Acţiunile nominative emise de F.N.G.C.I.M.M. S.A.- IFN sunt în formă dematerializată, evidenţiate în registrul acţionarilor. 
  (5) Evidenţa acţiunilor se ţine într-un registru numerotat, sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie, care se păstrează la sediul Fondului, sub îngrijirea secretarului consiliului de administraţie. 
  (6) Modificările care se operează în registru vor respecta prevederile legislaţiei în vigoare. 
  (7) Transmiterea parţială sau totală a acţiunilor către terţi se efectuează în condiţiile şi cu procedura prevăzute de lege. 
  (8) Obligaţiile F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN sunt garantate cu patrimoniul social al acestuia. 
  Art. 12.
(1) Acţiunile ce vor fi emise pentru majorarea capitalului social nu pot avea valoarea nominală mai mică decât cea iniţială şi vor putea fi transmise numai autorităţilor publice şi/sau instituţiilor financiare interne şi internaţionale. Acţionarul, prin reprezentantul său, va fixa cuantumul noilor emisiuni şi criteriile de subscriere. 
  (2) Acţiunile sunt indivizibile, iar F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN nu recunoaşte decât un singur proprietar pentru fiecare acţiune. 
  (3) Dacă sunt mai mulţi proprietari indivizi asupra unei acţiuni, aceştia vor trebui să delege o singură persoană pentru a exercita dreptul derivând din proprietatea ei. 
  (4) F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN va evidenţia în registrul acţionarilor, după caz, denumirea, precum şi sediul acţionarilor cu acţiuni nominative şi va elibera certificate de proprietate, sub semnătura a 2 membri ai consiliului de administraţie. 
  Art. 13. - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN poate emite obligaţiuni în condiţiile legii. 
  Art. 14. - Acoperirea riscurilor financiare care decurg din activitatea desfăşurată de F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN se face din fondurile acestuia sau prin alte modalităţi prevăzute de lege. 

  CAPITOLUL IV
 Conducere şi administrare 


  Art. 15.
(1) Statul, reprezentat conform art. 11 alin. (1), este unicul acţionar al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN. 
  (2) În această calitate, statul, prin reprezentantul său, exercită atribuţiile adunării generale a acţionarilor astfel: 
  a) aprobă strategia F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN; 
  b) propune Guvernului completarea/modificarea obiectului de activitate al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN şi orice alte modificări ale actului constitutiv al acestuia; 
  c) numeşte membrii consiliului de administraţie, desemnând pe unul dintre ei ca preşedinte al acestuia/director general, şi aprobă clauzele contractului de mandat; 
  d) stabileşte nivelul remuneraţiei lunare cuvenite preşedintelui consiliului de administraţie/director general, precum şi nivelul indemnizaţiei lunare cuvenite membrilor consiliului de administraţie; 
  e) se pronunţă asupra gestiunii administratorilor şi asupra modului de recuperare a prejudiciilor produse F.N.G.C.I.M.M. - S.A. - IFN de către aceştia; 
  f) aprobă situaţiile financiare anuale, pe baza raportului administratorilor şi a raportului de audit financiar; 
  g) aprobă repartizarea profitului, conform legii; 
  h) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli, care include nivelul maxim estimat al pierderilor din activitatea de garantare şi finanţare, programul de activitate şi programul de investiţii pe exerciţiul financiar următor; 
  i) aprobă competenţele de acordare a garanţiilor şi finanţărilor pe diferite niveluri de structuri organizatorice, precum şi politica de risc şi cerinţele prudenţiale în activitatea F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN; 
  j) aprobă participarea F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN la constituirea de noi persoane juridice, la participarea la capitalul social al altor societăţi comerciale sau la asocierea în vederea realizării obiectului de activitate cu alte persoane fizice ori juridice din ţara sau străinătate; 
  k) aprobă mutarea sediului social; 
  l) aprobă înfiinţarea ori desfiinţarea de unităţi teritoriale ale F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN, în condiţiile legii; 
  m) aprobă modificarea nivelului capitalului social al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN; 
  n) aprobă dizolvarea, divizarea, fuziunea cu alte societăţi comerciale ori instituţii bancare sau lichidarea, în condiţiile legii; 
  o) aprobă emiterea de obligaţiuni, conform legii; 
  p) numeşte şi revocă auditorul financiar şi fixează durata minimă a contractului de audit financiar; 
  r) adoptă orice altă hotărâre, potrivit prevederilor legale şi prezentului act constitutiv. 
  (3) Adunarea generală a acţionarilor poate delega consiliului de administraţie îndeplinirea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. k) şi l). 
  (4) Adunarea generală a acţionarilor se ţine prin corespondenţă, conform legii. În acest sens, documentele ce se supun aprobării se transmit de către societate reprezentantului acţionarului unic, care se pronunţă asupra lor şi comunică Fondului hotărârile adoptate. 
  Art. 16.
(1) F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN este administrat de un consiliu de administraţie format din 7 administratori, cu un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Unul dintre membri este desemnat din partea autorităţii administraţiei publice centrale cu atribuţii în domeniul finanţelor publice. Majoritatea membrilor consiliului de administraţie va fi formată din administratori neexecutivi. 
  (2) Administratorii trebuie să aibă studii superioare şi să posede reputaţie şi experienţă financiar-bancară, adecvate naturii, extinderii şi complexităţii activităţii Fondului şi responsabilităţilor încredinţate. 
  (3) Consiliul de administraţie este condus de un preşedinte, nominalizat dintre administratori. Preşedintele consiliului de administraţie este şi director general al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN. 
  (4) Pe durata îndeplinirii mandatului administratorii încheie un contract de mandat. 
  (5) Calitatea de administrator încetează prin expirarea duratei mandatului, deces, demisie, incompatibilitate legală, imposibilitate absolută de îndeplinire a atribuţiilor şi în caz de revocare. Când revocarea survine fără justă cauză, administratorul respectiv este îndreptăţit la plata unor daune-interese, determinate în conformitate cu clauzele contractului de mandat. 
  (6) Administratorii răspund individual sau solidar, după caz, faţă de F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN pentru prejudiciile rezultate din infracţiuni sau abateri de la prevederile legale, pentru executarea în mod necorespunzător sau neexecutarea prevederilor actului constitutiv şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a Fondului ori ale hotărârilor acţionarului. În astfel de situaţii ei vor putea fi revocaţi. 
  Art. 17.
(1) Pentru ca numirea unui administrator să fie valabilă din punct de vedere juridic, persoana numită trebuie să o accepte în mod expres. 
  (2) În vederea acoperirii eventualelor daune suferite de F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN în cursul executării mandatului încredinţat administratorilor, aceştia vor încheia, în beneficiul Fondului, o asigurare de răspundere profesională, în condiţiile dispuse prin hotărâre a acţionarului unic al acestuia. 
  Art. 18.
(1) Consiliul de administraţie decide asupra tuturor operaţiunilor desfăşurate de Fond şi are următoarele atribuţii: 
  a) propune modificarea şi/sau completarea actului constitutiv al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN şi le înaintează reprezentantului acţionarului spre a fi supuse aprobării Guvernului; 
  b) aprobă, în limita a jumătate din valoarea contabilă a activelor Fondului la data încheierii actului, încheierea de acte juridice prin care acesta să dobândească bunuri, să înstrăineze, să închirieze, să schimbe sau să constituie în garanţie bunuri aflate în patrimoniul F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN; 
  c) supune aprobării reprezentantului acţionarului situaţiile financiare anuale, împreună cu raportul administratorilor şi raportul de audit financiar; 
  d) supune aprobării acţionarului strategia, bugetul de venituri şi cheltuieli, programul de activitate şi programul de investiţii pentru exerciţiul financiar următor; 
  e) aprobă structura organizatorică a Fondului şi a unităţilor teritoriale, numărul de posturi şi sistemul de salarizare; 
  f) aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a Fondului, care detaliază atribuţiile şi competenţele structurilor organizatorice prevăzute în organigrama aprobată, inclusiv ale celor cu competenţă în acordarea de garanţii/finanţări, precum şi relaţiile dintre acestea; 
  g) aprobă afilierea F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN la organisme financiare internaţionale, precum şi acordurile de colaborare cu aceste instituţii; 
  h) hotărăşte cu privire la politica de plasamente a Fondului şi stabileşte limitele globale de expunere faţă de societăţile bancare şi societăţile de asigurare-reasigurare; 
  i) hotărăşte cu privire la politica de acordare de garanţii şi finanţări şi supune spre aprobare acţionarului competenţele de acordare a garanţiilor şi finanţărilor pe diferitele niveluri de structuri organizatorice; 
  j) aprobă nivelul comisioanelor şi dobânzilor practicate de Fond; 
  k) aprobă contractul colectiv de muncă, după negocierea acestuia conform legii şi prezentului act constitutiv; 
  l) dezbate şi aprobă normele metodologice de reglementare a domeniilor de activitate, în care sunt cuprinse principiile generale, regulile şi procedurile de bază ale domeniilor respective; 
  m) aprobă încheierea de convenţii privitoare la acordarea de garanţii şi/sau cofinanţări; 
  n) supune spre aprobare reprezentantului acţionarului încheierea de contracte de asociere între Fond şi alte persoane juridice sau fizice, participarea la capitalul social al altor persoane juridice, în condiţiile legii; 
  o) aprobă numirea directorului general adjunct, îi stabileşte remuneraţia în limitele aprobate de reprezentantul acţionarului şi decide asupra clauzelor contractului dintre acesta şi Fond; 
  p) propune spre aprobare reprezentantului acţionarului emiterea de acţiuni şi/sau obligaţiuni, în condiţiile legii; 
  r) propune reprezentantului acţionarului modificarea capitalului social al Fondului; 
  s) supune spre aprobare reprezentantului acţionarului modalitatea de constituire şi utilizare a fondului de rezervă; 
  t) supune spre aprobare reprezentantului acţionarului cerinţele prudenţiale în activitatea Fondului, potrivit legii; 
  u) aprobă componenţa comitetului de audit şi a comitetului de administrare a riscurilor şi stabileşte limitele de competenţă ale acestora, în condiţiile legii; 
  v) poate delega directorului general sau directorului general adjunct unele dintre atribuţiile sale; 
  x) decide în orice alte probleme referitoare la Fond, cu excepţia celor date în competenţa acţionarului sau conducătorilor, conform legii. 
  y) decide împreună cu acţionarul sau conducătorul entităţii, prin act administrativ dizolvarea şi/sau lichidarea societăţii conform prevederilor legale în vigoare. 
  (2) Consiliul de administraţie este responsabil cu implementarea hotărârilor acţionarului. 
  Art. 19.
(1) Consiliul de administraţie se întruneşte cel puţin trimestrial la sediul F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN sau ori de câte ori este necesar, la convocarea preşedintelui ori la cererea motivată a cel puţin 2 dintre membrii săi. 
  (2) La şedinţele consiliului de administraţie, dacă problemele aflate pe ordinea de zi o impun, pot fi convocaţi directorul general adjunct, directorii executivi şi auditorii interni. 
  (3) Consiliul de administraţie îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, prevederile actului constitutiv şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN. Consiliul de administraţie poate adopta un regulament propriu de organizare şi funcţionare, conform legii şi prezentului act constitutiv. 
  (4) Consiliul de administraţie este prezidat de preşedinte. Dacă acesta nu poate sau îi este interzis să participe la vot, ceilalţi membri ai consiliului de administraţie vor alege un preşedinte de şedinţă, având aceleaşi drepturi ca şi presedintele în funcţie. 
  (5) Preşedintele/Directorul general numeşte un secretar, fie dintre membrii consiliului de administraţie, fie dintre salariaţii Fondului. 
  (6) Pentru validitatea deciziilor consiliului de administraţie este necesară prezenţa a cel puţin 5 administratori, iar hotărârile se iau cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de paritate de voturi, propunerea supusă votului se consideră respinsă. 
  (7) Membrii consiliului de administraţie pot fi reprezentaţi la întrunirile acestui organ doar de către alţi membri ai acestuia. Un membru prezent poate reprezenta un singur membru absent. 
  (8) Şedinţele consiliului de administraţie se desfaşoară conform ordinii de zi stabilite şi comunicate de preşedinte cu cel puţin 5 zile înainte de data întrunirii. În situaţia dezbaterii unor acţiuni urgente, temeinic motivate, termenul de 5 zile poate fi redus, iar convocarea consiliului de administraţie se poate face şi verbal. Dezbaterile se consemnează în procesul-verbal al şedinţei, care va fi înscris într-un registru sigilat şi parafat de preşedintele consiliului de administraţie. Procesul-verbal va cuprinde numele participanţilor, ordinea deliberărilor, deciziile luate, numărul de voturi întrunite şi opiniile separate. 
  (9) Procesul-verbal se semnează de toţi administratorii prezenţi şi de secretar. 
  (10) Pentru deciziile luate în şedintele la care administratorul nu a participat, el rămâne răspunzător dacă, în termen de o lună de când a luat cunoştinţă de procesul-verbal, nu a facut împotrivirea în registrul proceselor-verbale şi nu i-a încunoştiinţat despre aceasta în scris pe auditorii interni. 
  (11) Consiliul de administraţie emite după fiecare şedinţă documentul numit "Hotărâre a Consiliului de administraţie", cu semnătura preşedintelui de şedinţă şi a secretarului consiliului de administraţie. 
  (12) Hotărârile consiliului de administraţie sunt puse în aplicare de către conducerea executivă. 
  Art. 20.
(1) Participarea la şedinţele consiliului de administraţie poate avea loc şi prin intermediul mijloacelor de comunicare la distanţă, respectiv a internetului, cu condiţia ca acestea să asigure identificarea participanţilor, participarea efectivă a administratorilor la şedinţa consiliului şi retransmiterea deliberărilor în mod continuu. 
  (2) În cazuri excepţionale, justificate prin urgenţa situaţiei şi interesul societăţii, hotărârile consiliului de administraţie pot fi luate prin votul unanim exprimat în scris al membrilor, fără a mai fi necesară o întrunire a consiliului. Această procedură nu poate fi utilizată pentru adoptarea hotărârilor privind situaţiile financiare anuale. 
  Art. 21. - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN nu acordă garanţii pentru niciun fel de instrumente financiare contractate de administratori sau conducători de la instituţii financiar-bancare sau din alte surse. 
  Art. 22. - Preşedintele consiliului de administraţie este obligat să pună la dispoziţia reprezentantului acţionarului, la cererea acestuia, toate documentele prevăzute de lege. 
  Art. 23.
(1) Nu poate fi administrator, director general sau director general adjunct al societăţii persoana care se află în oricare dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de legislaţia specială aplicabilă sau de legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 
  (2) Directorul general şi directorul general adjunct nu pot fi, fără autorizarea consiliului de administraţie, administratori, membri ai consiliului de supraveghere, cenzori ori asociaţi cu răspundere nelimitată în alte societăţi concurente sau având acelaşi obiect de activitate, sub sancţiunea revocării şi a răspunderii pentru daune. 
  Art. 24. - Preşedintele consiliului de administraţie are următoarele atribuţii: 
  a) convoacă consiliul de administraţie, stabileşte ordinea de zi, prezidează întrunirea şi veghează asupra informării adecvate a membrilor consiliului de administraţie cu privire la punctele aflate pe ordinea de zi; 
  b) coordonează activitatea consiliului de administraţie şi raportează cu privire la aceasta reprezentantului acţionarului; 
  c) veghează la buna funcţionare a organelor F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN; 
  d) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa de către lege, actul constitutiv sau hotărâte de acţionar ori de consiliul de administraţie, conform legii. 
  Art. 25.
(1) Conducerea activităţii curente a F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN este asigurată de directorul general şi directorul general adjunct, care sunt însărcinaţi cu îndeplinirea tuturor actelor necesare şi utile pentru realizarea obiectului de activitate al F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN, cu excepţia celor rezervate prin lege şi prezentul act constitutiv consiliului de administraţie, respectiv reprezentantului acţionarului. 
  (2) Dispoziţiile art. 23 alin. (2) se aplică şi directorilor executivi ai F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN. 
  (3) În relaţiile cu terţii F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN este reprezentată de directorul general, iar în absenţa acestuia, de directorul general adjunct sau de persoanele desemnate de aceştia. Consiliul de administraţie păstrează însă dreptul de a reprezenta F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN în raporturile cu directorul general şi directorul general adjunct. 
  (4) Consiliul de administraţie înregistrează în registrul comerţului numele persoanelor prevăzute la alin. (1). Acestea depun la registrul comerţului specimene de semnătură. 
  Art. 26. - Directorul general are următoarele atribuţii: 
  a) aprobă încheierea de contracte în limitele mandatului primit din partea consiliului de administraţie; 
  b) angajează cheltuielile Fondului, în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat; 
  c) încheie, modifică şi desface contractele individuale de muncă ale salariaţilor Fondului; 
  d) negociază contractul colectiv de muncă cu salariaţii, reprezentaţi conform legii; 
  e) aprobă regulamentul intern, care va reglementa cel puţin aspectele referitoare la: protecţia, igiena şi securitatea în muncă, drepturile şi obligaţiile angajatorului şi ale salariaţilor, respectarea principiului nediscriminării şi al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnităţii, procedura de soluţionare a cererilor sau reclamaţiilor individuale ale salariaţilor, disciplina muncii, abaterile disciplinare şi sancţiunile aplicabile, procedura disciplinară; 
  f) prezintă consiliului de administraţie rapoarte şi alte informaţii solicitate, referitoare la activitatea Fondului; 
  g) supune deciziei consiliului de administraţie situaţiile financiare anuale ale F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN, precum şi proiectele strategiei, bugetului de venituri şi cheltuieli, programului anual de investiţii şi programului anual de activitate; 
  h) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa de către consiliul de administraţie sau decurgând din regulamentul de organizare şi funcţionare. 
  Art. 27. - Directorul general adjunct are următoarele atribuţii: 
  a) este înlocuitorul de drept al directorului general; 
  b) conduce şi coordonează structurile interne ale Fondului date în responsabilitatea sa prin regulamentul de organizare şi funcţionare, analizează lucrările elaborate în cadrul acestora şi urmăreşte realizarea în termen a sarcinilor primite de personalul din subordine, în strictă concordanţă cu reglementările în vigoare şi normele interne; 
  c) propune măsuri de organizare eficientă a muncii în cadrul Fondului; 
  d) coordonează împreună cu directorul general activitatea conducătorilor unităţilor teritoriale; 
  e) prezintă consiliului de administraţie rapoarte şi alte informaţii solicitate, referitoare la activitatea Fondului; 
  f) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa de către consiliul de administraţie sau decurgând din regulamentul de organizare şi funcţionare. 

  CAPITOLUL V
 Auditul financiar şi auditul intern 


  Art. 28.
(1) Situaţiile financiare anuale ale societăţii vor fi auditate exclusiv de auditori financiari, persoane juridice, agreaţi de Banca Naţională a României, conform legii. 
  (2) Raportul de audit financiar va fi prezentat reprezentantului acţionarului şi va fi publicat împreună cu situaţiile financiare anuale, conform legii. 
  Art. 29. - Auditorul financiar are următoarele atribuţii: 
  a) întocmeşte un raport anual, împreună cu opinia sa, din care să rezulte dacă situaţiile financiare prezintă o imagine fidelă a poziţiei financiare, a performanţei financiare şi a fluxurilor de trezorerie ale societăţii şi a celorlalte informaţii referitoare la activitatea desfăşurată, conform standardelor profesionale publicate de Camera Auditorilor Financiari din România; 
  b) analizează practicile şi procedurile controlului şi auditului intern şi, dacă consideră că acestea nu sunt corespunzătoare, face recomandări pentru remedierea lor; 
  c) furnizează, conform legii, orice detalii, clarificări, explicaţii referitoare la datele cuprinse în situaţiile financiare anuale ale societăţii; 
  d) alte atribuţii prevăzute de lege. 
  Art. 30. - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN va organiza auditul intern, potrivit cerinţelor prevăzute în reglementările Băncii Naţionale a României. 

  CAPITOLUL VI
 Dispoziţii finale 


  Art. 31. - F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN poate edita publicaţii necesare activităţii proprii. 
  Art. 32. - Unităţile teritoriale ale Fondului îşi desfăşoară activitatea pe baza regulamentului de organizare şi funcţionare a acestuia, a normelor metodologice şi a celorlalte acte interne date în aplicarea acestora. 
  Art. 33. - Directorii unităţilor teritoriale reprezintă F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN în relaţiile cu terţii, în legătură cu activitatea unităţilor pe care le conduc şi în limitele competenţelor care le sunt atribuite prin regulamentul de organizare şi funcţionare. 
  Art. 34.
(1) Personalul F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN va păstra confidenţialitatea asupra faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată care, potrivit normelor interne, nu sunt destinate publicităţii, precum şi asupra oricăror fapte, date sau informaţii aflate la dispoziţia sa, care sunt calificate de legislaţia aplicabilă instituţiilor de credit drept confidenţiale ori cu caracter de secret profesional. 
  (2) Orice membru al consiliului de administraţie, angajaţii Fondului şi orice persoană care, sub o formă sau alta, participă la conducerea, administrarea ori la activitatea F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN au obligaţia să păstreze secretul profesional asupra oricăror fapte, date sau informaţii la care se referă alin. (1), de care au luat cunoştinţă în cursul desfăşurării activităţii lor profesionale. 
  (3) Persoanele prevăzute la alin. (2) nu au dreptul de a folosi sau de a dezvălui, nici în timpul activităţii şi nici după încetarea acesteia, fapte sau date care, dacă ar deveni publice, ar dăuna intereselor ori prestigiului F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN sau unui client al său. 
  (4) Persoanele prevăzute la alin. (2) nu pot utiliza în folos personal sau în folosul altuia, direct ori indirect, informaţii de natura celor prevăzute la alin. (1), pe care le deţin sau de care au luat cunoştinţă în orice mod. 
  (5) Prevederile alin. (1), (2) şi (3) se aplică şi persoanelor care obţin informaţii de natura celor arătate din rapoarte ori din alte documente ale F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN. 
  Art. 35.
(1) Obligaţia de păstrare a secretului profesional asupra faptelor, datelor şi informaţiilor referitoare la activitatea desfăşurată de Fond nu poate fi opusă autorităţii competente în exercitarea atribuţiilor sale prevăzute de lege. 
  (2) Informaţii de natura secretului profesional pot fi furnizate, în măsura în care acestea sunt justificate de scopul pentru care sunt cerute ori furnizate, în următoarele situaţii: 
  a) în cazul în care F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN justifică un interes legitim; 
  b) la solicitarea scrisă a unor autorităţi sau instituţii, dacă prin lege specială sunt prevăzute autorităţile sau instituţiile care sunt îndrituite să solicite şi/sau să primească astfel de informaţii şi sunt identificate clar informaţiile care pot fi furnizate de către Fond în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice ale acestor autorităţi sau instituţii. 
  (3) Nu se consideră încălcări ale obligaţiei de păstrare a secretului profesional furnizarea de date agregate astfel încât identitatea şi informaţiile privind activitatea fiecărei întreprinderi mici şi mijlocii care beneficiază de serviciile F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN nu pot fi identificate, precum şi furnizarea de date auditorului financiar. 
  Art. 36.
(1) Litigiile de orice fel apărute între F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN şi persoane fizice sau juridice române ori străine sunt de competenţa instanţelor judecătoreşti de drept comun. 
  (2) Litigiile născute din raporturile contractuale dintre F.N.G.C.I.M.M. S.A. - IFN şi persoane juridice române şi străine pot fi soluţionate şi prin arbitraj, potrivit legii. 
  Art. 37. - Prezentul act constitutiv se completează cu dispoziţiile corespunzătoare din legislaţia în vigoare şi poate fi modificat sau completat expres, în condiţiile legii.

Publicat în Monitorul Oficial nr. 127 din 02-03-2009

Browse > Home / Se afișează postările cu eticheta statut. Afișați toate postările

Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România

| | Categoria:

Statut din 10/02/2009
  CAPITOLUL I
 Denumirea, sediul şi forma juridică 


  Art. 1.  
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, denumit în continuare şi OAMGMAMR, este înfiinţat şi organizat potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi este continuatorul de drept al Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România. 
  (2) Denumirea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România va fi înscrisă în toate documentele, actele şi înscrisurile care emană de la acesta, cu menţionarea sediului, a codului fiscal şi a conturilor OAMGMAMR. 
  Art. 2. - Sediul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este în municipiul Bucureşti, str. Ing. Zablovschi nr. 76, sectorul 1. 
  Art. 3. - Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este organizaţie profesională, cu personalitate juridică, neguvernamentală, de interes public, apolitică, fără scop patrimonial, cu responsabilităţi delegate de autoritatea de stat şi cuprinde toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită aceste profesii liberale de practică publică autorizate. 
  Art. 4. - Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are siglă, drapel, ştampilă şi însemne proprii, conform anexelor, ocrotite conform dispoziţiilor legale. 

  CAPITOLUL II
  Obiectul de activitate
 

  Art. 5. - Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are ca obiect de activitate controlul şi supravegherea exercitării profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi, respectiv, a profesiei de asistent medical. 
  Art. 6.  
(1) În realizarea obiectului său de activitate, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, prin structurile naţionale sau judeţene, are următoarele atribuţii: 
  a) asigură aplicarea regulamentelor şi normelor care organizează şi reglementează exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical din România, indiferent de forma de exercitare şi de unitatea sanitară în care se desfăşoară; 
  b) autorizează temporar exercitarea profesiilor de asistent medical generalist şi de moaşă pentru cetăţenii altor state, în cazul situaţiilor de urgenţă, schimburilor de experienţă, convenţiilor bilaterale dintre România şi aceste state; 
  c) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea normelor specifice şi a reglementărilor privind profesiile de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical şi asigură aplicarea acestora; 
  d) atestă onorabilitatea şi moralitatea profesională a membrilor săi; 
  e) apără demnitatea şi promovează drepturile şi interesele profesionale ale membrilor săi, apără onoarea, libertatea şi independenţa profesională ale asistentului medical generalist, ale moaşei şi ale asistentului medical în exercitarea profesiei; 
  f) soluţionează cererile şi petiţiile membrilor prin organele de conducere ale filialelor sau, în cazul nesoluţionării la acest nivel, prin organele de conducere ierarhic superioare; 
  g) asigură respectarea de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali a obligaţiilor ce le revin faţă de pacient şi de sănătatea publică; 
  h) elaborează criterii şi standarde privind asigurarea calităţii serviciilor de îngrijiri de sănătate, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii; 
  i) supraveghează aplicarea şi respectarea standardelor de calitate a activităţilor de asistent medical generalist, moaşă şi, respectiv, asistent medical; 
  j) elaborează proiecte de metodologii, de ghiduri şi de protocoale de practică, pe care le propune spre aprobare Ministerului Sănătăţii; 
  k) elaborează şi adoptă Statutul şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, luând măsurile necesare pentru respectarea unitară a acestora; 
  l) întocmeşte, actualizează permanent Registrul naţional unic al asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali din România, administrează pagina de internet pe care acesta este publicat; 
  m) analizează cazurile de abateri de la normele de etică şi deontologie şi de la regulile de bună practică profesională, în calitate de organ de jurisdicţie profesională; 
  n) asigură schimbul de informaţii cu Ministerul Sănătăţii şi cu autorităţile competente ale altor state în vederea exercitării profesiei de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali; 
  o) organizează centre de pregătire lingvistică, necesare pentru exercitarea activităţii profesionale de către asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai statelor membre ale Uniunii Europene, ai statelor aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene; 
  p) colaborează cu organizaţii de profil profesional-ştiinţific, patronal, sindical din domeniul sanitar şi cu organizaţii neguvernamentale în toate problemele privind exercitarea profesiei şi asigurarea sănătăţii populaţiei; 
  q) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la organizarea şi desfăşurarea concursurilor şi examenelor pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali, desemnează reprezentanţi în comisiile pentru concursuri şi examene şi elaborează subiectele pentru ocuparea posturilor vacante din unităţile sanitare publice; 
  r) colaborează cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi a normelor de aplicare a acestuia; 
  s) promovează interesele membrilor săi în cadrul asigurărilor de răspundere civilă profesională; 
  t) stabileşte, în funcţie de gradul riscului profesional şi de activitatea desfăşurată în calitate de salariat sau liber-profesionist, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali; 
  u) organizează puncte teritoriale de informare privind legislaţia din domeniul sănătăţii; 
  v) participă împreună cu Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării şi cu Ministerul Sănătăţii la stabilirea numărului de locuri pentru învăţământul postliceal sanitar şi pentru învăţământul superior de asistenţă medicală; 
  w) avizează fişa de atribuţii a posturilor de asistent medical generalist, moaşă şi asistent medical; 
  x) organizează şi derulează programe de pregătire pentru calificarea infirmierelor. 
  (2) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, prin structurile sale naţionale sau judeţene, colaborează în domeniul său de competenţă cu Ministerul Sănătăţii, cu instituţii, autorităţi şi organizaţii la realizarea următoarelor activităţi: 
  a) formarea, specializarea şi perfecţionarea pregătirii profesionale a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical din România; 
  b) elaborarea standardelor de practică profesională în vederea asigurării calităţii actului de îngrijire în unităţile sanitare; 
  c) iniţierea şi promovarea de forme de educaţie continuă în vederea creşterii gradului de competenţă profesională a membrilor săi; 
  d) elaborarea criteriilor şi standardelor de dotare a cabinetelor de practică independentă; 
  e) promovarea şi asigurarea cadrului necesar desfăşurării unei concurenţe loiale, bazată exclusiv pe criteriile competenţei profesionale; 
  f) elaborarea proiectelor de norme privind practica independentă a asistentului medical generalist, a moaşei şi a asistentului medical; 
  g) elaborarea proiectelor de norme privind furnizarea îngrijirilor în domeniul asigurărilor sociale de sănătate; 
  h) avizarea înfiinţării cabinetelor private ale asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali, indiferent de forma lor juridică; 
  i) colaborarea cu Ministerul Sănătăţii în vederea elaborării metodologiei şi a tematicilor de concursuri, examene, de acordare de competenţe şi de grade profesionale pentru asistenţi medicali generalişti, moaşe şi asistenţi medicali; 
  j) susţinerea activităţii şi dezvoltării cercetării ştiinţifice şi organizarea de manifestări ştiinţifice în domeniul îngrijirilor de sănătate. 
  Art. 7. - În exercitarea atribuţiilor sale, Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are dreptul de a formula acţiune în justiţie în nume propriu sau în numele membrilor săi. 

  CAPITOLUL III
 Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti,Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România 


  SECŢIUNEA 1
  Dobândirea şi pierderea calităţii de membru 


  Art. 8. - Pentru exercitarea profesiei, asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali, stabiliţi în România, au obligaţia să se înscrie în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
   Art. 9.  
(1) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se dobândeşte la cerere şi este dovedită prin certificatul de membru, care se eliberează ulterior aprobării cererii de înscriere. 
  (2) Pot deveni, la cerere, membri ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali cetăţeni ai unui stat membru al Uniunii Europene, ai unui stat aparţinând Spaţiului Economic European sau ai Confederaţiei Elveţiene, stabiliţi în unul dintre aceste state şi care prestează temporar servicii de îngrijiri de sănătate în România. 
  (3) Calitatea de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România o pot păstra, la cerere, şi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali pensionari. 
  Art. 10. - Pierderea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România intervine în următoarele situaţii: 
  a) prin retragerea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, de prezentul statut, de regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi de Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România; 
  b) prin decesul membrului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 11. - Suspendarea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România intervine în următoarele condiţii: 
  a) la cerere, membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, care, din motive obiective, întrerup pe o durată de până la 5 ani exercitarea profesiei; 
  b) prin hotărârea Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România de suspendare temporară; 
  c) în condiţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, de prezentul statut, de regulamentul de organizare şi funcţionare, precum şi de Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România. 

  SECŢIUNEA a 2-a
  Membrii fondatori. Membrii de onoare 


  Art. 12.  
(1) Titlul de membru fondator se acordă asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care au avut merite deosebite la înfiinţarea şi organizarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România la nivel naţional şi judeţean. 
  (2) Titlul de membru de onoare se acordă persoanelor fizice de mare distincţie, care au contribuit în mod esenţial şi excepţional la promovarea drepturilor şi intereselor profesionale ale membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la apărarea demnităţii, libertăţii şi independenţei profesionale a asistentului medical şi moaşei în exercitarea profesiei, precum şi la promovarea imaginii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (3) Conferirea titlului de membru fondator sau membru de onoare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este de competenţa Consiliului naţional/judeţean/municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la propunerea Biroului executiv, respectiv a Biroului consiliului judeţean/Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 

  CAPITOLUL IV
 Drepturile şi obligaţiile membrilor 


  Art. 13. - Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au următoarele drepturi: 
  a) de a alege şi de a fi aleşi în organele reprezentative ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  b) de a avea acces la toate datele care privesc organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi a filialelor acestuia; 
  c) de a se adresa nemijlocit tuturor organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, naţionale sau teritoriale, şi de a primi informaţiile solicitate în legătură cu organizarea şi funcţionarea OAMGMAMR; 
  d) de a participa la acţiunile organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi de a fi informaţi despre desfăşurarea acestora; 
  e) de a participa la programe de perfecţionare şi la alte forme de educaţie continuă pentru asistenţi medicali generalişti, pentru moaşe şi pentru asistenţi medicali; 
  f) de a contesta sancţiunile primite în termen de 30 de zile de la comunicarea lor; 
  g) dreptul persoanelor care exercită funcţii de conducere la nivel teritorial sau naţional în structurile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România de a-şi rezerva locul de muncă pe perioada în care îndeplinesc funcţiile respective; 
  h) de a li se acorda, de către Consiliul naţional, pentru merite deosebite, recompense, diplome de onoare şi de excelenţă, la propunerea Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi calitatea de membru de onoare; 
  i) dreptul membrilor birourilor consiliilor judeţene/al municipiului Bucureşti şi ai Biroului executiv de a beneficia de 3 zile libere lunar, plătite, pentru îndeplinirea atribuţiilor profesionale la Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi a atribuţiilor conferite de funcţia de conducere; 
  j) de a purta însemnele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  k) dreptul de a fi judecat pe baza prezumţiei de nevinovăţie de către organele competente ale OAMGMAMR pentru abaterile deontologice şi disciplinare. 
  Art. 14.  
(1) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România au următoarele obligaţii: 
  a) să cunoască şi să respecte reglementările privind exercitarea profesiei şi legislaţia în domeniul sănătăţii; 
  b) să cunoască şi să respecte prevederile Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România privind exercitarea profesiilor de asistent medical generalist, moaşă şi de asistent medical, ale Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, precum şi regulamentele profesiei şi hotărârile organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  c) să manifeste un comportament demn în exercitarea profesiei; 
  d) să nu aducă prejudicii reputaţiei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi prestigiului profesiei de asistent medical generalist, de moaşă şi de asistent medical; 
  e) să participe la adunările generale ale filialelor din care fac parte; 
  f) să apere reputaţia şi interesele legitime ale asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali; 
  g) să ducă la îndeplinire hotărârile şi deciziile organelor de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  h) să rezolve sarcinile încredinţate în calitate de membri sau reprezentanţi ai Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  i) să achite în termenul stabilit cotizaţia lunară datorată în calitate de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  j) să execute cu bună-credinţă atribuţiile ce le revin în calitate de reprezentant sau membru în organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în filialele judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti; 
  k) să urmeze formele de educaţie continuă în vederea creşterii gradului de pregătire profesională şi a menţinerii prestaţiei profesionale sigure şi eficace; 
  l) să semneze şi să aplice parafa cuprinzând numele, prenumele, titlul profesional sau, după caz, specialitatea, gradul şi codul pe toate documentele care atestă activităţile profesionale executate; 
  m) să respecte drepturile pacienţilor. 
  (2) Asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care nu realizează anual numărul minim de credite stabilit de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România li se poate suspenda dreptul de liberă practică, până la realizarea numărului de credite respectiv. 
  (3) Asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali care nu plătesc cotizaţia datorată pe o perioada de 6 luni li se poate suspenda calitatea de membru până la plata cotizaţiei datorate. 

  CAPITOLUL V
  Structura organizatorică 


  SECŢIUNEA 1
  Dispoziţii generale 


  Art. 15.  
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este organizat la nivel naţional şi judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti. 
  (2) La nivelul fiecărui judeţ, respectiv la nivelul municipiului Bucureşti se organizează o filială a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, formată din toţi asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali care exercită profesia în unitatea administrativ-teritorială respectivă, denumită în continuare filială judeţeană, respectiv filiala municipiului Bucureşti. 
  (3) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti nu au personalitate juridică şi beneficiază de autonomie organizatorică şi funcţională, în limitele prevăzute de prezentul statut. 
  (4) Filialele judeţene şi filiala municipiului Bucureşti nu pot încheia acte juridice în numele organizaţiei naţionale sub sancţinea nulităţii absolute a actelor respective. 
  (5) Sediul filialei judeţene este în oraşul reşedinţă de judeţ, respectiv în municipiul Bucureşti pentru filiala municipiului Bucureşti. 

  SECŢIUNEA a 2-a
 Organele de conducere la nivel teritorial 


  Art. 16. - Organele de conducere ale filialei judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt: 
  a) adunarea generală; 
  b) Consiliul judeţean, respectiv Consiliul Municipiului Bucureşti; 
  c) Biroul Consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti; 
  d) preşedintele. 
  Art. 17.  
(1) Adunarea generală este constituită din reprezentanţii aleşi ai tuturor asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali cu drept de liberă practică înscrişi în filiala respectivă, conform normei de reprezentare de 1 la 50. 
  (2) Adunarea generală alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii Consiliului judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv ai Consiliului Municipiului Bucureşti, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total al reprezentanţilor aleşi. 
  (3) Adunarea generală îndeplineşte oricare alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (4) Adunarea generală se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui filialei sau la cererea a cel puţin jumătate plus unu dintre membrii consiliului judeţean. 
  (5) Adunarea generală îşi desfăşoară activitatea statutar, în prezenţa a două treimi din numărul membrilor acesteia. 
  Art. 18.  
(1) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are un număr de membri proporţional cu numărul asistenţilor medicali generalişti, moaşelor şi asistenţilor medicali înscrişi în Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, conform dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008. 
  (2) Alegerile sunt validate în prezenţa a două treimi din numărul total al reprezentanţilor în adunarea generală; în cazul în care la adunarea generală întrunită cu ocazia alegerilor nu este prezent un număr de două treimi din numărul total al reprezentanţilor, în termen de 14 zile se va organiza o altă adunare generală pentru alegeri, al cărei rezultat va fi validat indiferent de numărul participanţilor. 
  (3) Consiliul judeţean al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, respectiv Consiliul Municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România va alege dintre membrii săi un birou format din: un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar. 
  (4) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are în principal următoarele atribuţii: 
  a) promovează drepturile şi interesele profesionale ale membrilor săi, apără demnitatea, onoarea, libertatea şi independenţa profesională ale acestora; 
  b) alege dintre membrii săi un birou format din: un preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar; 
  c) aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfăşurării activitaţii filialei, în limita competenţelor stabilite de Consiliul naţional, cu respectarea legislaţiei; 
  d) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli; 
  e) aprobă raportul de activitate al biroului consiliului; 
  f) alege din rândul membrilor săi o persoană pentru a ocupa funcţia electivă rămasă vacantă în cadrul biroului consiliului; 
  g) aprobă acordarea recompenselor, diplomelor de onoare şi de excelenţă; 
  h) îndeplineşte orice alte atribuţii stabilite în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (5) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti se întruneşte în sesiune ordinară trimestrială şi, ori de câte ori este nevoie, în sesiune extraordinară. 
  (6) Consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti este legal constituit în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi hotărăşte cu majoritate simplă. 
  (7) Hotărârile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sunt obligatorii pentru toţi membrii filialei respective, în măsura în care nu contravin legilor în vigoare. 
  (8) Participarea membrilor consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti la şedinţe este obligatorie. 
  (9) Membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti au dreptul la o indemnizaţie de şedinţă în cuantumul stabilit de consiliul judeţean/municipiului Bucureşti, la propunerea biroului, în funcţie de fondurile disponibile, numai cu condiţia să fi participat la şedinţa respectivă. 
  (10) Membrii consiliului care absentează nemotivat la 3 şedinţe consecutive vor fi sancţionaţi conform regulamentului. 
  (11) La şedinţele consiliului pot participa cu statut de invitat şi alţi membri care nu deţin nicio funcţie electivă în cadrul OAMGMAMR, aceştia neavând drept de vot. 
  (12) Organele de conducere ale filialelor judeţene, respectiv ale filialei municipiului Bucureşti se subordonează ierarhic Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 19.  
(1) Biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti este format din: preşedinte, 3 vicepreşedinţi şi un secretar. 
  (2) Biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti se întruneşte statutar în prezenţa majorităţii membrilor săi şi ia decizii valabile cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În situaţii de balotaj, votul preşedintelui este decisiv. 
  (3) Biroul consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti se întruneşte ori de câte ori este nevoie, la convocarea preşedintelui sau a cel puţin 2 dintre membrii săi. 
  (4) Atribuţiile biroului consiliului judeţean, respectiv al Consiliului Municipiului Bucureşti sunt: 
  a) coordonează şi conduce activitatea filialei în perioada dintre sesiunile consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti; 
  b) ţine evidenţa membrilor săi autorizaţi şi aprobă transferul membrilor de la o filială la alta; 
  c) comunică Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România orice modificare în legătură cu membrii consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti sau ai biroului consiliului; 
  d) coordonează activitatea departamentelor şi compartimentelor din structura proprie; 
  e) aprobă desemnarea nominală a şefilor comisiilor de specialitate, departamentelor şi compartimentelor din structura proprie; 
  f) eliberează membrilor filialei judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti certificatul de membru; 
  g) răspunde la sesizările, adresele, petiţiile adresate filialei de membrii acesteia sau de alte persoane, în termen de 30 de zile lucrătoare; în caz contrar, petiţionarul are dreptul de a sesiza organele ierarhice superioare, care vor analiza şi soluţiona, după caz, aceste petiţii; 
  h) aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii filialei, în limita competenţelor stabilite de Consiliul naţional şi cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  i) întocmeşte raportul anual de activitate şi gestiune pe care îl supune aprobării consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi îl înaintează spre informare Biroului executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România; 
  j) informează consiliul judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti cu privire la deciziile emise între şedinţele consiliului. 
  Art. 20. - Preşedintele filialei are următoarele atribuţii: 
  a) asigură conducerea şi coordonarea biroului consiliului; 
  b) primeşte şi repartizează departamentelor, respectiv compartimentelor de specialitate petiţiile, cererile adresate de membrii organizaţiei sau de alte persoane; 
  c) aprobă angajarea, promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului executiv al filialei; 
  d) exercită autoritatea disciplinară asupra personalului, în limita prevederilor legale; 
  e) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate şi ale personalului executiv; 
  f) aprobă programele de efectuare a concediilor anuale de odihnă; 
  g) exercită atribuţiile ordonatorului principal de credite la nivelul filialei; 
  h) reprezintă filiala în relaţia cu autorităţile locale, instituţiile guvernamentale şi organizaţiile neguvernamentale, cu massmedia, cu alte persoane fizice şi juridice; 
  i) conduce lucrările adunării generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, ale consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi ale biroului consiliului; 
  j) ia măsuri pentru a asigura participarea membrilor din cadrul filialei sale, care sunt consilieri naţionali, la şedinţele Consiliului naţional. 
  Art. 21. - În lipsa preşedintelui, acesta poate mandata un vicepreşedinte pentru exercitarea atribuţiilor sale, în tot sau numai în parte. 
  Art. 22. - Vicepreşedinţii biroului consiliului au următoarele atribuţii: 
  a) coordonează activitatea departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate aflate sub autoritatea lor; 
  b) întocmesc la sfârşitul fiecărui an sau la cererea preşedintelui filialei o informare privind activitatea departamentelor, respectiv a compartimentelor aflate sub autoritatea lor; 
  c) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele biroului consiliului, în limitele legii. 
  Art. 23. - Secretarul biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti are următoarele atribuţii: 
  a) îndrumă şi coordonează activitatea secretariatului şi a serviciilor aflate în subordine; 
  b) răspunde de gestionarea patrimoniului instituţiei şi ia măsuri pentru asigurarea integrităţii acestuia; 
  c) organizează activitatea de întreţinere şi stabileşte măsuri pentru paza sediului instituţiei, prin structurile de resort; 
  d) ia măsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul instituţiei şi prezintă biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti un raport asupra acestui inventar; 
  e) organizează activitatea pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi activitatea de protecţie a muncii; 
  f) păstrează registrele de procese-verbale ale adunării generale judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, precum şi ale biroului consiliului judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti; 
  g) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele biroului consiliului. 

  SECTIUNEA a 3-a
  Organele de conducere la nivel naţional 


  Art. 24.  
(1) Organele de conducere ale Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, la nivel naţional, sunt: 
  a) Adunarea generală naţională; 
  b) Consiliul naţional; 
  c) Biroul executiv; 
  d) preşedintele; 
  e) preşedintele de onoare. 
  (2) Organele de conducere prevăzute la alin. (1) îşi desfăşoară activitatea în conformitate cu prevederile prezentului statut şi ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 25.  
(1) Adunarea generală naţională este constituită din reprezentanţi aleşi la nivelul filialelor judeţene şi la nivelul filialei municipiului Bucureşti, conform normei de reprezentare de 1 la 500. 
  (2) Adunarea generală naţională alege prin vot secret, cu majoritate simplă, membrii Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în prezenţa a cel puţin două treimi din numărul total al reprezentanţilor aleşi, cu excepţia preşedinţilor filialelor judeţene, respectiv a preşedintelui filialei municipiului Bucureşti şi a reprezentantului autorităţii de stat. În cazul în care la Adunarea generală naţională la care au loc alegeri nu este prezent un număr de două treimi din numărul total al reprezentanţilor, în termen de 14 zile se va organiza o altă Adunare generală naţională de alegeri, al carei rezultat va fi validat indiferent de numărul participanţilor. 
  (3) Adunarea generală naţională adoptă, în prezenţa a cel putin două treimi din numărul total al reprezentanţilor aleşi, Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (4) Lucrările Adunării generale naţionale sunt conduse de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 26.  
(1) Consiliul naţional este alcătuit din preşedinţii fiecărei filiale judeţene, respectiv al filialei municipiului Bucureşti, preşedintele de onoare, reprezentantul autorităţii de stat, câte un reprezentant al organizaţiilor din ministerele şi instituţiile cu reţea sanitară proprie, câte un reperezentant al fiecărei filiale judeţene şi 3 reprezentanţi ai filialei municipiului Bucureşti, aleşi de Adunarea generală naţională. 
  (2) Consiliul naţional este legal constituit în prezenţa a jumătate plus unu din numărul membrilor săi şi adoptă hotărâri cu majoritate simplă de voturi. 
  (3) Hotărârile Consiliului naţional sunt obligatorii pentru toţi membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (4) Consiliul naţional se întruneşte în sesiuni trimestriale şi extraordinare. 
  (5) Consiliul naţional are următoarele atribuţii: 
  a) alege prin vot secret membrii Biroului executiv al OAMGMAMR; 
  b) suspendă sau, după caz, revocă din funcţie, la propunerea Biroului executiv, membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care exercită funcţii de conducere şi care nu îşi îndeplinesc cu demnitate responsabilităţile funcţiei sau se află într-o stare de incompatibilitate; 
  c) alege din rândul membrilor săi o persoană pentru a ocupa funcţia electivă rămasă vacantă în cadrul Biroului executiv; 
  d) stabileşte strategia şi obiectivele generale ale OAMGMAMR; 
  e) aprobă desemnarea nominală a şefilor comisiilor de specialitate, departamentelor, compartimentelor din structură, la propunerea Biroului executiv, cu respectarea legislaţiei în vigoare; 
  f) aprobă bugetul de venituri şi cheltuieli; 
  g) analizează şi aprobă raportul de activitate al Biroului executiv; 
  h) stabileşte, în funcţie de gradul riscului profesional, valoarea riscului asigurat în cadrul asigurărilor de răspundere civilă pentru asistenţii medicali generalişti, moaşe şi asistenţii medicali; 
  i) aprobă Programul naţional de educaţie medicală continuă şi stabileşte numărul minim de credite ce trebuie cumulat anual, la propunerea Biroului executiv; 
  j) soluţionează, prin Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, abaterile date în competenţa sa, pronunţându-se în consecinţă; 
  k) analizează şi soluţionează abaterile săvârşite de membrii OAMGMAMR care deţin funcţii elective şi se pronunţă în consecinţă; 
  l) stabileşte cuantumul cotizaţiei lunare datorate de fiecare membru, cota-parte ce va fi virată către structurile centrale ale organizaţiei; 
  m) acordă recompense, diplome de onoare şi de excelenţă, la propunerea Biroului executiv; 
  n) aprobă conferirea titlului de membru fondator, membru de onoare, la propunerea Biroului executiv; 
  o) aprobă afilierea OAMGMAMR la organizaţiile internaţionale profesionale ale asistenţilor medicali şi moaşelor, precum şi cotele de contribuţie la acestea; 
  p) aprobă aplicarea de sancţiuni, la propunerea Biroului executiv, pentru neîndeplinirea obligaţiilor ce decurg din exercitarea funcţiilor elective; 
  r) stabileşte indemnizaţia membrilor Biroului executiv şi cuantumul indemnizaţiei de şedinţă a membrilor Consiliului naţional; 
  s) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 27. - Activitatea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este coordonată între sesiunile Consiliului naţional de Biroul executiv. 
  Art. 28. - Biroul executiv al Consiliului naţional este alcătuit din preşedinte, preşedintele de onoare, 4 vicepreşedinţi şi un secretar naţional, aleşi prin vot secret de membrii Consiliului naţional din rândul acestora. 
  Art. 29. - Biroul executiv are următoarele atribuţii: 
  a) asigură coordonarea şi conducerea activităţii curente a OAMGMAMR între sesiunile Consiliului naţional; 
  b) convoacă Adunarea generală naţională a OAMGMAMR şi Consiliul naţional în şedinţe ordinare şi extraordinare; 
  c) organizează şedinţele Adunării generale naţionale, ale Consiliului naţional, propune ordinea de zi şi se asigură de consemnarea celor dezbătute; 
  d) elaborează Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, moaşei şi asistentului medical, Statutul şi Regulamentul de organizare şi funcţionare ale OAMGMAMR, pe care le supune aprobării Adunării generale naţionale; 
  e) elaborează şi propune spre aprobare Consiliului naţional proiecte de modificare a actelor statutare, în conformitate cu realităţile legislative; 
  f) elaborează Regulamentul electoral, pe care îl propune spre aprobare Consiliului naţional al OAMGMAMR; 
  g) elaborează Regulamentul de funcţionare şi organizare al Comisiei naţionale de control financiar, pe care îl supune aprobării Consiliului naţional; 
  h) elaborează organigrama departamentelor/compartimentelor profesionale, comisiilor de specialitate din structura OAMGMAMR şi aprobă regulamentul de funcţionare al fiecărei structuri interne; 
  i) analizează cererile, petiţiile şi reclamaţiile membrilor OAMGMAMR nesoluţionate la nivelul filialei judeţene, pe care le soluţionează sau dispune soluţionarea lor; 
  j) organizează şi coordonează educaţia medicală continuă; 
  k) elaborează metodologia şi tematica concursurilor şi examenelor, elaborează criteriile şi standardele de dotare a cabinetelor de practică independentă, precum şi celelalte acte normative incidente; 
  l) analizează raportul anual de activitate şi gestiune înaintat de filialele judeţene; 
  m) efectuează în fiecare an controlul administrativ la filialele judeţene şi prezintă Consiliului naţional concluziile şi propunerile de îmbunătăţire a activităţii; 
  n) acceptă donaţiile, legatele şi sponsorizările făcute filialelor teritoriale; 
  o) gestionează eventualele conflicte ivite între membri şi filiale sau între filiale; 
  p) răspunde la petiţiile, cererile adresate de membrii organizaţiei sau de alte persoane în termen de 30 de zile; 
  q) duce la îndeplinire hotărârile Consiliului naţional şi exercită orice alte atribuţii stabilite de acesta; 
  r) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 30.  
(1) Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România este ales de membrii Consiliului naţional, prin vot secret. 
  (2) Preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are următoarele atribuţii: 
  a) asigură conducerea şi coordonarea întregii activităţi a OAMGMAMR; 
  b) reprezintă OAMGMAMR în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, cu mass-media, cu alte persoane fizice sau juridice; 
  c) primeşte şi repartizează departamentelor de specialitate, compartimentelor, celorlalte structuri ale organizaţiei teritoriale cererile, petiţiile, adresele şi se asigură de soluţionarea acestora; 
  d) semnează rapoartele, recomandările, precum şi celelalte acte ale OAMGMAMR care se pot emite numai cu acordul său; 
  e) aprobă angajarea, promovarea şi eliberarea din funcţie a personalului executiv, acordă gradaţii, salarii de merit şi alte drepturi, potrivit dispoziţiilor legale; 
  f) stabileşte atribuţiile personalului din cadrul departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate şi ale personalului executiv; 
  g) exercită autoritatea disciplinară asupra personalului executiv, în condiţiile legii; 
  h) exercită atribuţiile ordonatorului principal de credite; 
  i) aprobă programele de efectuare a concediilor anuale de odihnă; 
  j) conduce lucrările Adunării generale naţionale, ale Consiliului naţional şi ale Biroului executiv; 
  k) aprobă angajarea şi efectuarea de cheltuieli necesare desfăşurării activităţii OAMGMAMR, în limita cadrului legal; 
  l) încheie acte juridice în numele OAMGMAMR, cu aprobarea celorlalţi membri ai Biroului executiv; 
  m) deleagă atribuţii membrilor Biroului executiv; 
  n) îndeplineşte orice alte atribuţii date în competenţa sa prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 31. - Vicepreşedinţii Biroului executiv au următoarele atribuţii: 
  a) coordonează activitatea departamentelor, compartimentelor şi comisiilor de specialitate aflate sub autoritatea lor; 
  b) întocmesc, la sfârşitul fiecărui an sau la cererea preşedintelui, o informare privind activitatea departamentelor şi compartimentelor aflate sub autoritatea lor; 
  c) efectuează verificări periodice administrativ-organizatorice la nivelul filialelor judeţene şi întocmesc un raport cu privire la rezultatele constatate, pe care îl prezintă Biroului executiv; 
  d) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în condiţiile legii. 
  Art. 32. - Secretarul naţional are următoarele atribuţii: 
  a) îndrumă şi coordonează activitatea secretariatului şi a serviciilor aflate în subordine; 
  b) organizează activitatea de întreţinere, de dotare şi stabileşte măsuri pentru paza sediului OAMGMAMR, prin structurile de resort; 
  c) ia măsuri pentru efectuarea inventarierii anuale a tuturor bunurilor din patrimoniul OAMGMAMR şi prezintă Biroului executiv un raport asupra acestui inventar; 
  d) organizează activitatea pe linie de prevenire şi stingere a incendiilor, precum şi activitatea de protecţie a muncii; 
  e) păstrează registrele de procese-verbale ale Adunării generale naţionale, Consiliului naţional, precum şi ale Biroului executiv; 
  f) exercită orice alte atribuţii date de preşedintele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în condiţiile legii. 
  Art. 33. - Preşedintele de onoare are următoarele atribuţii: 
  a) participă alături de preşedinte la conducerea şi coordonarea întregii activităţi a OAMGMAMR; 
  b) participă alături de preşedinte la conducerea lucrărilor Adunării generale naţionale, ale Consiliului naţional şi ale Biroului executiv; 
  c) participă la deciziile privind strategia, direcţiile de acţiune şi obiectivele OAMGMAMR; 
  d) reprezintă OAMGMAMR în relaţiile cu autorităţile şi instituţiile guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi din străinătate, cu mass-media, cu alte persoane fizice sau juridice; 
  e) acţionează în vederea promovării intereselor profesionale ale membrilor OAMGMAMR. 
  Art. 34. - Reprezentantul autorităţii statului îndeplineşte atribuţiile prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008. 

  CAPITOLUL VI
  Departamente şi compartimente de specialitate 


  Art. 35.  
(1) La nivelul Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România funcţionează departamente, compartimente, comisia de specialitate a asistenţilor medicali generalişti, comisia de specialitate a moaşelor, comisii de specialitate pentru asistenţii medicali, Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi alte comisii propuse de Biroul executiv şi aprobate prin hotărâre a Consiliului naţional. 
  (2) Filialele judeţene, respectiv filiala municipiului Bucureşti adoptă o structură organizatorică în concordanţă cu structura Consiliului naţional. 
  (3) Structura şi atribuţiile departamentelor, compartimentelor şi comisiilor sunt stabilite prin Regulamentul de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 

 
CAPITOLUL VII
  Patrimoniul, cotizaţiile şi alte surse financiare 


  Art. 36.  
(1) Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România are patrimoniu propriu, pe care îl administrează cu diligenţa unui bun proprietar. 
  (2) Patrimoniul este alcătuit din totalitatea bunurilor mobile şi imobile dobândite în condiţiile legii. 
  (3) Veniturile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România se constituie din următoarele surse, obţinute în condiţiile legii: 
  a) taxe de înscriere; 
  b) cotizaţii lunare ale membrilor; 
  c) donaţii şi sponsorizări de la persoane fizice ori juridice, potrivit legii; 
  d) fonduri rezultate din diferite taxe pentru manifestări ştiinţifice, în condiţiile legii; 
  e) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice şi juridice, inclusiv din organizarea de cursuri şi alte forme de educaţie continuă; 
  f) încasări din vânzarea publicaţiilor proprii; 
  g) drepturi editoriale, publicitate în publicaţiile editate de OAMGMAMR; 
  h) alte surse, cu respectarea prevederilor legale. 
  (4) Taxele de înscriere şi cotizaţiile membrilor OAMGMAMR vor fi stabilite prin hotarâre a Consiliului naţional. 
  (5) Cotizaţia de membru al OAMGMAMR se încasează lunar de la fiecare asistent medical generalist/moaşă sau asistent medical pe statul de plată şi va fi în cuantum de 1% din valoarea salariului de încadrare, conform hotărârii Consiliului naţional. 
  Art. 37.  
(1) Neplata cotizaţiei datorate de filialele Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pe o perioadă de 3 luni se sancţionează cu suspendarea din funcţie a preşedintelui filialei, prin hotărâre a Consiliului naţional, până la plata cotizaţiei datorate, perioadă în care atribuţiile preşedintelui sunt preluate de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de consiliul judeţean/municipiului Bucureşti, în termen de 30 de zile. În cazul întârzierii plăţii cotizaţiei peste termenul de 3 luni, se aplică majorări de întârziere în cuantum stabilit prin hotărâre a Consiliului naţional, conform prevederilor legale, şi se solicită blocarea contului filialei respective. 
  (2) Ridicarea sancţiunii se pune în aplicare prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (3) Neplata cotizaţiei datorate de membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România pe o perioadă de 6 luni se sancţionează cu suspendarea calităţii de membru până la plata cotizaţiei datorate. În cazul întârzierii plăţii cotizaţiei peste termenul de 6 luni, se aplică majorări de întârziere în cuantum stabilit prin hotărâre a Consiliului naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, conform prevederilor legale. 
  (4) Sancţiunea prevăzută la alin. (3) se aplică de biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti al filialei respective. 
  Art. 38. - Pentru serviciile prestate persoanelor care nu sunt membre ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, tarifele se stabilesc, după caz, de Biroul executiv al OAMGMAMR, respectiv de biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 

  CAPITOLUL VIII
 Răspunderea disciplinară 

  SECŢIUNEA 1
  Principiile anchetei disciplinare 


  Art. 39.  
(1) Asistenţii medicali generalişti, moaşele şi asistenţii medicali răspund disciplinar pentru nerespectarea legislaţiei din domeniul profesiei, a Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, a regulilor de bună practică profesională, a Statutului Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pentru nerespectarea deciziilor obligatorii adoptate, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare, de organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, precum şi pentru orice fapte săvârşite în legătură cu profesia, care sunt de natură să prejudicieze onoarea şi prestigiul profesiei sau ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (2) Răspunderea disciplinară prevăzută la alin. (1) este angajată în funcţie de gravitatea abaterii. 
  (3) Constituie abatere disciplinară fapta prin care se încalcă prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale prezentului statut, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al OAMGMAMR, ale Codului de etică şi deontologie al asistentului medical, precum şi ale celorlalte acte normative emise de OAMGMAMR. 
  Art. 40.  
(1) Sancţiunile disciplinare pe care organele de conducere ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România le pot aplica sunt următoarele: 
  a) mustrarea; 
  b) avertismentul; 
  c) suspendarea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi informarea Ministerului Sănătăţii cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei pe perioada respectivă; 
  d) retragerea calităţii de membru al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi informarea Ministerului Sănătăţii cu privire la retragerea dreptului de exercitare a profesiei. 
  (2) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi b) se aplică de consiliul judeţean/municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (3) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. c) şi d) se aplică de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  (4) Fac excepţie sancţiunile aplicate conform art. 46 alin. (4) şi art. 59 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, deoarece în acest caz competenţa revine consiliului judeţean/municipiului Bucureşti al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 41.  
(1) Contestaţia împotriva deciziei consiliului judeţean/municipiului Bucureşti se adresează Biroului executiv al OAMGMAMAR în termen de 30 de zile de la comunicare. 
  (2) Contestaţia împotriva deciziei Consiliului naţional se depune la judecătoria în a cărei circumscripţie teritorială îşi desfăşoară activitatea asistentul medical sau moaşa, în termen de 30 de zile de la comunicare. 
  Art. 42. - Abaterile disciplinare săvârşite de membrii OAMGMAMR care exercită funcţii elective se cercetează de către Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, iar aplicarea sancţiunii se face de către plenul Consiliului naţional. 
  Legalitatea 
  Art. 43. - Ancheta disciplinară se desfăşoară în limitele prezentului statut, ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale Regulamentului de organizare şi funcţionare al OAMGMAMR şi ale Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România. 
  Art. 44.  
(1) Fiecare membru al OAMGMAMR beneficiază de prezumţia de nevinovăţie până la soluţionarea cauzei. 
  (2) Fiecare membru al OAMGMAMR are dreptul de a se apăra, prin orice mijloc legal, atunci când a fost acuzat de săvârşirea unei abateri. 
  Art. 45. - Respectarea demnităţii umane - orice persoană supusă procedurii de soluţionare a plângerii trebuie tratată cu respect şi demnitate umană. 
  Art. 46. - Garantarea dreptului la apărare - orice persoană supusă procedurii de soluţionare a plângerii are dreptul de a se apăra prin orice mijloc legal considerat necesar; părţile implicate au dreptul la asistenţă juridică. 
  Art. 47. - Limba în care se desfăşoară ancheta disciplinară şi procedura de soluţionare a plângerii este limba română; persoanele care nu vorbesc sau nu înţeleg limba română au dreptul de a se exprima şi/sau de a se apăra prin intermediul unui traducător autorizat. 

  SECŢIUNEA a 2-a
  Competenţa organelor jurisdicţionale 


  Art. 48.  

(1) Plângerile sunt adresate în primă instanţă organizaţiilor judeţene/municipiului Bucureşti, respectiv comisiilor teritoriale de etică şi deontologie. 
  (2) Plângerile împotriva unor membri cu funcţii elective în cadrul OAMGMAMR, precum şi contestaţiile la hotărârile comisiilor teritoriale de etică şi deontologie se adresează Biroului executiv al OAMGMAMR. 
  Art. 49.  
(1) Cercetarea faptelor, adunarea dovezilor şi propunerea unei sancţiuni cu privire la abaterile simple sunt de competenţa referentului numit de biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti al filialei. 
  (2) Cercetarea faptelor, adunarea dovezilor şi propunerea unei sancţiuni cu privire la abaterile grave revin în competenţa comisiei teritoriale de etică şi deontologie. 
  Art. 50. - Membrii OAMGMAMR care au participat la soluţionarea unei cauze în primă instanţă nu pot face parte din organele de jurisdicţie competente să soluţioneze contestaţiile îndreptate împotriva acestor hotărâri. 
  Art. 51. - Membrii OAMGMAMR care fac parte din organele de jurisdicţie şi care au vreun interes în soluţionarea cauzei sau în care cauză sunt implicaţi în calitate de pârâţi soţii acestora, precum şi rudele până la gradul al patrulea inclusiv sunt obligaţi să se abţină de la soluţionarea cauzei disciplinare, cu precizarea cauzei ce constituie motivul abţinerii. 
  Art. 52. - În cazul în care nu a fost formulată declaraţia de abţinere, membrul OAMGMAMR care se află în una dintre situaţiile descrise mai sus poate fi recuzat la cererea oricărei persoane care participă la soluţionarea cauzei. 
  Art. 53. - Biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti sau, după caz, Biroul executiv va dispune în maximum 3 zile înlocuirea membrului aflat în incompatibilitate. 

  SECŢIUNEA a 3-a
  Plângerea 


  Art. 54. - Dreptul de a face sesizare/plângere aparţine persoanei vătămate (pacient sau reprezentantul legal, după caz), precum şi membrilor OAMGMAMR. 
  Art. 55.  
(1) Plângerea/sesizarea se adresează filialei judeţene/municipiului Bucureşti în care îşi desfăşoară activitatea membrul OAMGMAMR împotriva căruia se depune plângerea, în termen de 30 de zile de la data săvârşirii sau cunoaşterii săvârşirii faptei, dar nu mai târziu de 6 luni. 
  (2) Plângerea se depune personal, prin mandatar ori poate fi trimisă prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. 
  (3) Persoanele lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă pot face plângere prin reprezentanţii legali. 
  (4) În cazuri de notorietate organele competente se pot sesiza din oficiu. 
  (5) Dacă în cursul soluţionării unei abateri se conturează elementele săvârşirii unei infracţiuni, organele competente au obligaţia de a sesiza organele de urmărire penală. 
  Art. 56.  
(1) Plângerea este considerată admisibilă dacă conţine următoarele elemente: numele, prenumele, domiciliul petiţionarului, elemente de identificare ale asistentului împotriva căruia se îndreaptă petiţia, locul şi contextul în care s-a săvârşit fapta, descrierea faptei, mijloacele de probă, semnătura petiţionarului. 
  (2) Lipsa unuia dintre aceste elemente se sancţionează cu neadmiterea acesteia. 
  Art. 57.  
(1) Termenul în care poate fi depusă plângerea este de 30 de zile de la data săvârşirii sau cunoaşterii săvârşirii faptei, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârşirii ei. 
  (2) Introducerea plângerii după expirarea termenului de mai sus se sancţionează cu decăderea din dreptul de a face plângere pentru fapta respectivă. 

  SECŢIUNEA a 4-a
  Procedura de soluţionare a plângerilor 


  Art. 58. - La primirea plângerii, biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti o înaintează referentului sau comisiei teritoriale de etică şi deontologie, după caz, care va verifica condiţiile de admisibilitate şi de competenţă şi va formula concluziile. 
  Art. 59. - În baza art. 58, comisia teritorială de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România va dispune: 
  -respingerea plângerii ca nefondată; 
  -declanşarea procedurii de soluţionare, conform Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008 şi prezentului statut. 
  Art. 60. - Decizia de respingere a plângerii se emite de biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti şi se comunică petiţionarului, cu motivare. 
  Art. 61. - Soluţionarea plângerilor se face în termen de 45 de zile de la data admiterii, dar nu mai târziu de 3 luni. 
  Art. 62. - Procedura de soluţionare a plângerii constă în: cercetarea faptei, adunarea dovezilor, solicitarea de opinii calificate, apelarea la oricare alt mijloc legal ce poate contribui la soluţionarea cauzei (în anumite cazuri), propunerea sancţiunii. 
  Cercetarea faptei 
  Art. 63. - Vinovăţia există atunci când fapta este săvârşită cu intenţie sau din culpă, prezintă pericol social şi este prevăzută în Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România şi în prezentul statut. 
  Art. 64. - Constituie abateri simple faptele: 
  a) prin care se aduce atingere valorilor sociale ce ocrotesc drepturile pacientului, precum şi onoarea, demnitatea confraţilor şi celorlalte persoane cu care asistenţii medicali şi moaşele intră în relaţii profesionale; 
  b) neîndeplinirea obligaţiilor profesionale sau îndeplinirea acestora cu neglijenţă, nepăsare, în mod repetat; 
  c) neparticiparea la programele de pregătire profesională şi perfecţionare, având drept consecinţă nerealizarea numărului de credite stabilit de Consiliul naţional; 
  d) neplata sau refuzul la plată a cotizaţiei de membru, pentru o perioadă de cel mult 6 luni. 
  Art. 65. - Constituie abateri grave faptele: 
  a) neîndeplinirea obligaţiilor profesionale cu privire la divulgarea secretului profesional; 
  b) neacordarea primului ajutor medical; 
  c) folosirea de mijloace de constrângere fizică şi/sau psihică în exercitarea profesiei; 
  d) condamnarea printr-o hotărâre judecătorească definitivă, pentru săvârşirea cu intenţie a unei infracţiuni privitoare la viaţa, integritatea fizică a persoanei sau ce are legătură cu exercitarea profesiei; 
  e) desfăşurarea de activităţi politice în cadrul OAMGMAMR şi cu ocazia manifestărilor organizate de acesta; 
  f) orice faptă care îndeplineşte criteriile de individualizare a acesteia prevăzute în prezentul statut şi în Codul de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România. 
  Art. 66.  
(1) Adunarea dovezilor constă în: interogarea părţilor, martorilor, strângerea depoziţiilor, a înscrisurilor oficiale şi apelarea la orice alt mijloc de probă ce poate contribui la soluţionarea cauzei. 
  (2) Neprezentarea membrului OAMGMAMR împotriva căruia s-a depus plângere, la solicitarea comisiei de etică şi deontologie, echivalează cu recunoaşterea săvârşirii faptei. 
  Art. 67. - Solicitarea de opinii calificate constă în: solicitarea de opinii personalului specializat care are competenţă maximă pe anumite domenii, de la caz la caz - medici, jurişti sau altor persoane abilitate. 
  Propunerea sancţiunii 
  Art. 68.
(1) La stabilirea încadrării faptei în abatere simplă sau gravă, precum şi în procesul de individualizare a sancţiunii se va ţine seama de următoarele elemente: 
  a) împrejurările în care a fost săvârşită fapta; 
  b) pericolul social al faptei; 
  c) rezultatul imediat şi de durată al faptei; 
  d) prezenţa discernământului în momentul săvârşirii faptei; 
  e) modul şi mijloacele de săvârşire; 
  f) atitudinea membrului OAMGMAMR pe parcursul desfăşurării anchetei. 
  (2) Repetarea unei abateri disciplinare constituie circumstanţă agravantă, care va fi avută în vedere la aplicarea sancţiunii. 
  (3) Comisia teritorială de etică şi deontologie din cadrul filialei Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România întocmeşte un referat de soluţionare către biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti, care cuprinde pe scurt: 
  a) descrierea în fapt; 
  b) probele administrate; 
  c) concluzia comisiei teritoriale de etică şi deontologie; 
  d) încadrarea legală; 
  e) sancţiunea propusă a se aplica sau, după caz, trimiterea dosarului la Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România ori existenţa uneia sau a mai multor cauze care înlătură răspunderea disciplinară. 

  SECŢIUNEA a 5-a
  Cauzele care înlătură răspunderea disciplinară 


  Art. 69. - Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMGMAMR în exercitarea profesiei, în condiţiile în care aceasta s-a produs prin constrângere morală sau fizică, a intervenit cazul fortuit ori iresponsabilitatea. 
  Art. 70. - Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMGMAMR în exercitarea profesiei, dacă săvârşirea ei a fost impusă de ordinul dat de către superiorul ierarhic, într-o situaţie în care nu se putea cunoaşte în mod vădit ilegalitatea şi nici nu se putea prevedea pericolul. 
  Art. 71. - Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMGMAMR în exercitarea profesiei, de refuz de a executa un ordin dat de către un superior ierarhic, dacă acest ordin se dovedeşte a fi fost în mod vădit ilegal sau ar fi creat o stare de pericol previzibil, atunci când nu este vorba de o urgenţă. 
  Art. 72. - Nu constituie abatere disciplinară fapta săvârşită de membrii OAMGMAMR în exercitarea profesiei, pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel viaţa, integritatea corporală sau sănătatea pacientului. 
  Art. 73. - Înţelesul termenilor de constrângere fizică sau morală, caz fortuit ori iresponsabilitate este cel care rezultă din interpretarea acestor termeni prin prisma dreptului comun. 

  SECŢIUNEA a 6-a
  Aplicarea sancţiunii 


  Art. 74.  
(1) Aplicarea sancţiunilor este de competenţa consiliului judeţean/municipiului Bucureşti, pentru abaterile simple, şi de competenţa Consiliului naţional, pentru abaterile grave. 
  (2) Excepţie fac sancţiunile aplicate pentru abateri prevăzute la art. 46 alin. (4) şi art. 59 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008. 
  Art. 75. - Biroul executiv, respectiv biroul consiliului judeţean/municipiului Bucureşti emite hotărârea de sancţionare, termenul de redactare fiind de maximum 10 zile de la adoptarea sa. 
  Art. 76. - Hotărârea va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii absolute, următoarele elemente: 
  a) arătarea organului competent care a soluţionat plângerea; 
  b) arătarea organului competent care a dispus aplicarea sancţiunii; 
  c) numele, prenumele, funcţia, unitatea sanitară unde lucrează membrul OAMGMAMR în cauză; 
  d) obiectul plângerii, descrierea faptelor, cu arătarea dovezilor pe care se fundamentează hotărârea; 
  e) sancţiunea aplicată şi perioada pentru care se aplică, după caz; 
  f) temeiul de drept în baza căruia se aplică sancţiunea; 
  g) calea de atac, termenul de contestaţie şi organul competent să soluţioneze contestaţia; 
  h) semnătura reprezentantului legal al filialei ori al OAMGMAMR central, după caz. 
  Art. 77. - Hotărârea adoptată se comunică în termen de 5 zile de la redactare, prin scrisoare recomandată: petentului, persoanei în cauză, filialei judeţene/municipiului Bucureşti a OAMGMAMR, persoanei juridice cosemnatare a contractului individual de muncă şi, după caz, Ministerului Sănătăţii. 

  SECŢIUNEA a 7-a
  Căile de atac
 


  1. Contestaţia 
  Art. 78. - Dreptul de a introduce contestaţie aparţine atât persoanei vătămate, cât şi membrului OAMGMAMR împotriva căruia s-a dispus sancţiunea. 
  Art. 79. - Sancţiunile emise de consiliul judeţean/municipiului Bucureşti se contestă în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării, la Biroul executiv al OAMGMAMR. 
  Art. 80. - Contestaţia trebuie să cuprindă, sub sancţiunea neadmiterii acesteia, următoarele elemente: 
  a) numele, prenumele, domiciliul contestatarului; 
  b) indicarea deciziei de sancţionare care se contestă; 
  c) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază contestaţia şi dovezile în susţinerea acestor motive; 
  d) semnătura petiţionarului. 
  Art. 81. - Regulile procedurale cu privire la contestaţie sunt aceleaşi ca şi în cazul plângerii, cu excepţia situaţiilor în care sunt aduse noi probe/elemente în cauză. În astfel de cazuri, judecarea cauzei se face în funcţie de competenţă. 
  Art. 82. - În condiţiile în care Biroul executiv admite contestaţia, Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România va solicita comisiei teritoriale de etică şi deontologie dosarul cauzei complet, ce se va trimite în maximum 10 zile de la comunicarea solicitării. 
  Art. 83. - Comisia naţională de etică şi deontologie a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, în soluţionarea contestaţiei, poate dispune păstrarea sancţiunii aplicate, în tot sau în parte, anularea sancţiunii aplicate sau respingerea contestaţiei ca nefondată. 
  2. Acţiunea judecătorească 
  Art. 84. - Este dreptul oricărei părţi să conteste hotărârea Comisiei naţionale de etică şi deontologie în termen de 30 de zile de la comunicarea acesteia. 
  Art. 85. - Contestaţia se depune la judecătoria în a cărei rază de circumscripţie îşi desfăşoară activitatea membrul OAMGMAMR în cauză. 

  SECŢIUNEA a 8-a
  Semnificaţia sancţiunilor 


  Art. 86. - Sancţiunile se înscriu în dosarele de avizare-acreditare ale membrilor OAMGMAMR şi constituie recomandări (aprecieri) negative pentru acordarea reavizării. 
  Art. 87. - Departamentul de jurisdicţie, etică şi deontologie va comunica Compartimentului de acreditare, avizare şi evaluare spre monitorizare sancţiunile aplicate. 

  SECŢIUNEA a 9-a
  Prescripţia sancţiunilor disciplinare 


  Art. 88. - Sancţiunile disciplinare pronunţate se prescriu prin înlăturarea consecinţelor sancţionării, astfel: 
  a) mustrarea se prescrie în termen de 6 luni de la data săvârşirii faptei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară; 
  b) avertismentul se prescrie în termen de 12 luni de la data săvârşirii faptei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară; 
  c) suspendarea se prescrie în termen de 24 de luni de la data expirării perioadei de suspendare, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară; 
  d) retragerea calităţii de membru al OAMGMAMR pentru o perioadă limitată se prescrie în termen de 24 de luni de la data expirării perioadei interdicţiei, cu condiţia să nu fi intervenit o nouă sancţiune disciplinară. 
  Art. 89. - Cursul termenului prescripţiei se întrerupe în momentul în care s-a pronunţat o nouă sancţiune disciplinară; după fiecare întrerupere începe să curgă un nou termen de prescripţie. 
  Art. 90. - Pe perioada aplicării unei sancţiuni pentru o abatere gravă, membrul OAMGMAMR este supus următoarelor interdicţii: 
  a) nu poate avea calitatea de membru al OAMGMAMR; 
  b) nu are drept de vot şi nici dreptul de a fi ales în organele de conducere ale OAMGMAMR (până la împlinirea termenului de prescripţie); 
  c) nu poate beneficia de drepturile ce decurg din certificatul de membru, mai ales de dreptul de a-şi practica profesia. 
  Art. 91. - Refuzul membrilor OAMGMAMR de a colabora cu organele competente ale OAMGMAMR în soluţionarea abaterilor disciplinare constituie abatere simplă. 
  Art. 92. - Dispoziţiile prezentului capitol se completează în mod corespunzător cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, ale Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România, precum şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare, cu normele legale în materie pe specialităţi, cu modificările ulterioare. 
  Art. 93. - Răspunderea disciplinară a membrilor Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România nu exclude răspunderea civilă, contravenţională şi penală. 

  CAPITOLUL IX
 Dispoziţii finale 


  Art. 94.  
(1) Funcţiile de conducere la nivel judeţean sau naţional din structurile Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România sunt incompatibile cu alte funcţii de conducere din alte asociaţii profesionale din România. 
  (2) Membrii Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România care exercită funcţii de conducere şi care nu îşi îndeplinesc cu demnitate responsabilităţile funcţiei sau se află într-o stare de incompatibilitate, la propunerea Biroului executiv, vor fi suspendaţi din funcţie de Consiliul naţional al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  Art. 95.  
(1) Organizarea alegerilor la nivel judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti şi la nivel naţional se desfăşoară la date diferite pentru fiecare dintre organele de conducere, o dată la 4 ani, în baza Regulamentului electoral elaborat de Biroul executiv al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România şi aprobat de Consiliul naţional. 
  (2) Mandatele actualelor organe de conducere, alese conform prevederilor Legii nr. 307/2004 privind exercitarea profesiei de asistent medical şi a profesiei de moaşă, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali şi Moaşelor din România*), cu modificările şi completările ulterioare, rămân valabile până la expirarea acestora, aşa cum prevede Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008. 
  (3) Prevederile prezentului statut se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, cu prevederile Codului de etică şi deontologie al asistentului medical generalist, al moaşei şi al asistentului medical din România şi cu dispoziţiile Regulamentului de organizare şi funcţionare al Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România. 
  ___________ 
  *)Abrogată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2008. 

  Art. 96. - Statutul Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România a fost adoptat de Adunarea generală naţională a Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România în conformitate cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 144/2008. 
  Art. 97.  
(1) Prezentul statut a fost aprobat de Adunarea generală naţională şi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. 
  (2) Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezentul statut. 

  ANEXA Nr. 1
  la statut 


  FILIALELE JUDEŢENE
  ale Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şiAsistenţilor Medicali din România 


  1. Filiala Alba 
  2. Filiala Arad 
  3. Filiala Argeş 
  4. Filiala Bacău 
  5. Filiala Bihor 
  6. Filiala Bistriţa 
  7. Filiala Botoşani 
  8. Filiala Brăila 
  9. Filiala Braşov 
  10. Filiala Bucureşti 
  11. Filiala Buzău 
  12. Filiala Călăraşi 
  13. Filiala Caraş-Severin 
  14. Filiala Cluj 
  15. Filiala Constanţa 
  16. Filiala Covasna 
  17. Filiala Dâmboviţa 
  18. Filiala Dolj 
  19. Filiala Galaţi 
  20. Filiala Giurgiu 
  21. Filiala Gorj 
  22. Filiala Harghita 
  23. Filiala Hunedoara 
  24. Filiala Ialomiţa 
  25. Filiala Iaşi 
  26. Filiala Ilfov 
  27. Filiala Maramureş 
  28. Filiala Mehedinţi 
  29. Filiala Mureş 
  30. Filiala Neamţ 
  31. Filiala Olt 
  32. Filiala Prahova 
  33. Filiala Sălaj 
  34. Filiala Satu Mare 
  35. Filiala Sibiu 
  36. Filiala Suceava 
  37. Filiala Teleorman 
  38. Filiala Timiş 
  39. Filiala Tulcea 
  40. Filiala Vâlcea 
  41. Filiala Vaslui 
  42. Filiala Vrancea

  ANEXA Nr. 2
  la statut



Sigla proprie


ANEXA Nr 3 
la statut

certificat de membru
fisa de evidenta
Publicat în Monitorul Oficial nr. 120 din 26-02-2009