Titlul II - Infracţiunea
Codul Penal
Partea generală
TITLUL II
INFRACTIUNEA
CAPITOLUL I
DISPOZITII GENERALE
Trăsăturile esentiale ale infractiunii
Art. 17. - (1) Infractiunea este fapta prevăzută de legea penală, care prezintă pericol social si este săvârsită cu vinovătie.
(2) Infractiunea este singurul temei al răspunderii penal
Pericolul social al faptei
Art. 18. - Fapta care prezintă pericol social în întelesul legii penale este orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 si pentru sanctionarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse.
Fapta care nu prezintă pericolul social al unei infractiuni
Art. 19. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege si prin continutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importantă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infractiuni.
(2) La stabilirea în concret a gradului de pericol social se tine seama de modul si mijloacele de săvârsire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum si de persoana si conduita făptuitorului.
(3) În cazul faptelor prevăzute în prezentul articol, procurorul sau instanta aplică una dintre următoarele sanctiuni cu caracter administrativ:
a) mustrarea;
b) mustrarea cu avertisment;
c) amendă de la 1.000.000 lei la 25.000.000 lei.
Vinovătia
Art. 20. - (1) Fapta prevăzută de legea penală care prezintă pericol social este săvârsită cu vinovătie când este comisă cu intentie, din culpă sau cu intentie depăsită.
1. Fapta este săvârsită cu intentie când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvârsirea acelei fapte;
b) prevede rezultatul faptei sale si, desi nu-l urmăreste, acceptă posibilitatea producerii lui.
2. Fapta este săvârsită din culpă când infractorul:
a) prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l acceptă, socotind fără temei că el nu se va produce;
b) nu prevede rezultatul faptei sale, desi trebuia si putea să îl prevadă.
(2) Fapta care constă fie într-o actiune, fie într-o inactiune constituie infractiune numai când este săvârsită cu intentie.
(3) Fapta comisă din culpă constituie infractiune numai când în lege se prevede aceasta.
(4) Există intentie depăsită când rezultatul mai grav produs printr-o actiune sau inactiune intentionată se datorează culpei făptuitorului.
CAPITOLUL II
CAUZELE JUSTIFICATIVE
Cauzele justificative
Art. 21. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită în conditiile vreuneia dintre cauzele justificative prevăzute de lege.
(2) Efectul cauzelor justificative se extinde si asupra participantilor.
Legitima apărare
Art. 22. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită în stare de legitimă apărare.
(2) Este în stare de legitimă apărare acela care săvârseste fapte pentru a înlătura un atac material, direct, imediat si injust îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes general si care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul general.
(3) Se prezumă că este în legitimă apărare si acela care săvârseste fapta pentru a respinge pătrunderea fără drept a unei persoane prin violentă, viclenie, efractie sau prin alte asemenea mijloace, într-o locuintă, încăpere, dependintă sau loc împrejmuit tinând de acestea.
(4) Este, de asemenea, în legitimă apărare si acela care, din cauza tulburării sau temerii, a depăsit limitele unei apărări proportionale cu gravitatea pericolului si cu împrejurările în care s-a produs atacul.
Starea de necesitate
Art. 23. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită de o persoană pentru a salva de la un pericol iminent si care nu putea fi înlăturat altfel, viata, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes general.
(2) Se află în stare de necesitate si acela care în momentul săvârsirii faptei nu si-a dat seama că pricinuieste urmări vădit mai grave decât cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat.
Ordinul legii si comanda autoritătii legitime
Art. 24. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală dacă săvârsirea ei a fost impusă sau autorizată de lege.
(2) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită pentru îndeplinirea unui ordin dat de către autoritatea legitimă, în forma prevăzută de lege, dacă acesta nu este în mod vădit ilegal.
Consimtământul victimei
Art. 25. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită cu consimtământul victimei, dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol.
(2) Dispozitiile alin. (1) nu se aplică în cazul infractiunilor contra vietii, în cazul infractiunilor contra integritătii corporale sau a sănătătii acestea nu se aplică, dacă fapta la care s-a consimtit contravine legii sau bunelor moravuri.
CAPITOLUL III
CAUZELE CARE ÎNLĂTURĂ CARACTERUL PENAL AL FAPTEI
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei
Art. 26. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală comisă în conditiile vreuneia dintre cauzele prevăzute de lege care înlătură caracterul penal al faptei.
(2) Efectul cauzelor care înlătură caracterul penal al faptei nu se extinde asupra participantilor, cu exceptia cazului fortuit.
Constrângerea fizică
Art. 27. - Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită din cauza unei constrângeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista.
Constrângerea morală
Art. 28. - Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenintarea cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia si care nu putea fi înlăturat în alt mod.
Cazul fortuit
Art. 29. - Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală al cărei rezultat este consecinta unei împrejurări care nu putea fi prevăzută.
Minoritatea făptuitorului
Art. 30. - Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală săvârsită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea conditiile legale pentru a răspunde penal.
Iresponsabilitatea
Art. 31. - Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârsirii faptei, fie din cauza alienatiei mintale, fie din alte cauze, nu putea să-si dea seama de actiunile sau inactiunile sale ori nu putea fi stăpân pe ele.
Betia
Art. 32. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală dacă făptuitorul, în momentul săvârsirii faptei, se găsea, din cauza unor împrejurări independente de vointa sa, în stare de betie completă produsă de alcool sau de alte substante.
(2) Starea de betie voluntară completă produsă de alcool sau de alte substante nu înlătură caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstantă atenuantă sau agravantă.
Eroarea de fapt
Art. 33. - (1) Nu constituie infractiune fapta prevăzută de legea penală când făptuitorul, în momentul săvârsirii acesteia, nu cunoaste existenta unei stări, situatii sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei.
(2) Nu constituie o circumstantă agravantă împrejurarea pe care făptuitorul nu a cunoscut-o în momentul săvârsirii infractiunii.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplică si faptelor săvârsite din culpă pe care legea penală le pedepseste, numai dacă necunoasterea stării, situatiei sau împrejurării respective nu este ea însăsi rezultatul culpei.
CAPITOLUL IV
TENTATIVA
Tentativa
Art. 34. - (1) Tentativa constă în punerea în executare a intentiei de a săvârsi infractiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu si-a produs efectul.
(2) Există tentativă si în cazul în care consumarea infractiunii nu a fost posibilă din cauza insuficientei sau defectuozitătii mijloacelor folosite, ori din cauza împrejurării că în timpul când s-au săvârsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea că se află.
(3) Nu există tentativă atunci când imposibilitatea de consumare a infractiunii este consecinta modului cum a fost concepută executarea.
Pedepsirea tentativei
Art. 35. - (1) Tentativa la crimă se pedepseste întotdeauna, iar tentativa la delict numai când legea prevede aceasta.
(2) În cazul persoanei fizice, tentativa se sanctionează cu o pedeapsă imediat inferioară categoriei de pedeapsă prevăzută de lege pentru infractiunea consumată, dacă legea nu prevede altfel.
(3) În cazul persoanei juridice, tentativa se sanctionează cu o amendă cuprinsă între minimul special si maximul special al amenzii prevăzute de lege pentru infractiunea consumată, reduse la jumătate, dacă legea nu prevede altfel. La această pedeapsă se poate adăuga una sau mai multe din pedepsele complementare, cu exceptia dizolvării persoanei juridice.
Desistarea si împiedicarea producerii rezultatului
Art. 36. - (1) Nu se pedepseste făptuitorul care s-a desistat ori a împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului.
(2) Dacă actele îndeplinite până în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o altă infractiune, se aplică pedeapsa pentru acea infractiune.
CAPITOLUL V
PARTICIPATIA
Participantii
Art. 37. - Participanti sunt persoanele care contribuie la săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici.
Autor
Art. 38. - (1) Autor este persoana care săvârseste în mod nemijlocit o faptă prevăzută de legea penală.
(2) Dacă mai multe persoane săvârsesc nemijlocit, împreună, o faptă prevăzută de legea penală, fiecare din ele va fi pedepsită ca autor.
Instigator
Art. 39. - Instigator este persoana care, cu intentie, determină o altă persoană să săvârsească o faptă prevăzută de legea penală.
Complice
Art. 40. - (1) Complice este persoana care, cu intentie, ajută sau înlesneste în orice mod la săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală.
(2) Este, de asemenea, complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvârsirii faptei, că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvârsirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Pedeapsa în caz de participatie
Art. 41. - Instigatorul si complicele la o faptă prevăzută de legea penală, săvârsită cu intentie, se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contributia fiecăruia la săvârsirea infractiunii, precum si de dispozitiile art. 87.
Circumstante personale si reale
Art. 42. - (1) Circumstantele privitoare la persoana unui participant nu se răsfrâng asupra celorlalti.
(2) Circumstantele privitoare la faptă se răsfrâng asupra participantilor numai în măsura în care acestia le-au cunoscut sau le-au prevăzut.
Împiedicarea săvârsirii faptei
Art. 43. - (1) Participantul nu se pedepseste dacă împiedică în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, consumarea acesteia.
(2) Dacă actele săvârsite până în momentul împiedicării constituie o altă faptă prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru acea faptă.
Participatia improprie
Art. 44. - (1) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intentie, la săvârsirea din culpă de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sanctionează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intentie.
(2) Determinarea, înlesnirea sau ajutarea, în orice mod, cu intentie, la săvârsirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea faptă fără vinovătie, se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru aceea infractiune.
(3) Dispozitiile art. 42 si 43 se aplică în mod corespunzător.
CAPITOLUL VI
RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANEI JURIDICE
Conditiile răspunderii penale a persoanelor juridice
Art. 45. - (1) Persoanele juridice, cu exceptia statului, a autoritătilor publice si a institutiilor publice, răspund penal, în cazurile prevăzute de lege, pentru infractiunile săvârsite în numele sau în interesul persoanelor juridice, de către organele sau reprezentantii acestora.
(2) Răspunderea penală a persoanei juridice nu exclude răspunderea penală a persoanei fizice care a participat la săvârsirea aceleiasi fapte.
CAPITOLUL VII
PLURALITATEA DE INFRACTIUNI
Formele pluralitătii
Art. 46. - Pluralitatea de infractiuni constituie, după caz, concurs de infractiuni sau recidivă.
Concursul de infractiuni
Art. 47. - (1) Există concurs real de infractiuni când două sau mai multe infractiuni au fost săvârsite de aceeasi persoană, prin două ori mai multe actiuni sau inactiuni, înainte de a fi condamnată definitiv pentru vreuna din ele.
(2) Există concurs formal de infractiuni când o actiune sau o inactiune săvârsită de aceeasi persoană, din cauza împrejurărilor în care a avut loc si urmărilor pe care le-a produs, întruneste elementele mai multor infractiuni.
(3) În cazul concursului formal de infractiuni, fapta se sanctionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea cea mai gravă.
Pedeapsa principală în caz de concurs de infractiuni
Art. 48. - (1) În caz de concurs real de infractiuni se stabileste pedeapsa pentru fiecare infractiune în parte, iar din acestea se aplică pedeapsa, în una din următoarele modalităti:
a) când s-au stabilit numai pedepse privative de libertate:
1. se aplică pedeapsa cea mai grea stabilită pentru una din infractiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depăsească totalul duratei pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente si nici maximul general al pedepsei imediat superioare ori
2. se aplică o pedeapsă care reprezintă totalul pedepselor stabilite pentru infractiunile concurente, fără ca pedeapsa rezultantă să poată depăsi maximul general al pedepsei imediat superioare;
b) când s-au stabilit numai pedepse cu amenda:
1. se aplică amenda cea mai mare stabilită pentru una din infractiunile concurente, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim special nu este îndestulător se poate aplica un spor, fără ca pedeapsa rezultantă să depăsească totalul pedepselor cu amenda stabilite de instantă pentru infractiunile concurente si nici maximul general al amenzii ori
2. se aplică o amendă care reprezintă totalul amenzilor stabilite pentru infractiunile concurente, fără ca amenda rezultantă aplicată să poată depăsi maximul general al amenzii;
c) când s-au stabilit pedepse privative de libertate si pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa privativă de libertate, potrivit dispozitiilor lit. a) pct. 1, la care se poate adăuga amenda, în total sau în parte.
(2) Dacă vreuna din pedepsele stabilite pentru infractiunile concurente este detentiunea pe viată, se aplică această pedeapsă.
Pedeapsa complementară si măsurile de sigurantă în caz de concurs real de infractiuni
Art. 49. - (1) Dacă pentru una din infractiunile concurente s-a stabilit si o pedeapsă complementară, aceasta se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.
(2) Pedepsele complementare de natură diferită sau chiar de aceeasi natură, dar cu un continut diferit, se aplică alături de pedeapsa privativă de libertate.
(3) Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complementare de aceeasi natură si cu acelasi continut, se aplică cea mai grea dintre acestea.
(4) Măsurile de sigurantă de aceeasi natură în cazul infractiunilor concurente se iau o singură dată, iar dacă sunt de natură diferită, se cumulează.
Recidiva
Art. 50. - (1) Recidivă există în următoarele cazuri:
a) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate cuprinsă între un an si 5 ani, condamnatul săvârseste cu intentie o nouă infractiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
b) când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârseste cu intentie o nouă infractiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare;
c) când după executarea unei pedepse privative de libertate cuprinse între un an si 5 ani, condamnatul săvârseste cu intentie o nouă infractiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an;
d) când după executarea unei pedepse privative de libertate mai mare de 5 ani, condamnatul săvârseste cu intentie o nouă infractiune pentru care legea prevede o pedeapsă privativă de libertate mai mare de un an.
(2) Există recidivă si în cazurile în care una dintre pedepsele prevăzute în alin. (1) este detentiunea pe viată.
(3) Pentru stabilirea stării de recidivă se tine seama si de hotărârea de condamnare pronuntată în străinătate pentru o faptă prevăzută si de legea română, dacă hotărârea de condamnare a fost recunoscută potrivit legii.
Sanctiunea în caz de recidivă
Art. 51. - (1) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. a), se aplică regulile concursului de infractiuni. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, regulile concursului de infractiuni se aplică tinând seama de pedeapsa care a mai rămas de executat.
(2) În cazul recidivei după condamnare prevăzute în art. 50 alin. (1) lit. b), pedeapsa stabilită pentru infractiunea săvârsită ulterior si pedeapsa aplicată pentru infractiunea anterioară se cumulează, fără a se putea depăsi maximul general al pedepsei imediat superioare. Dacă cel condamnat a executat o parte din pedeapsă, cumulul se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat si pedeapsa aplicată pentru infractiunea săvârsită ulterior.
(3) În cazul recidivei după executare prevăzutã în art. 50 alin. (1) lit. c) si d), se aplică o pedeapsă care poate fi sporită cu pânã la 10 ani, în cadrul limitelor pedepsei imediat superioare.
Pedeapsa în unele cazuri când nu există recidivă
Art. 52. - Când după condamnarea definitivă cel condamnat săvârseste o nouă infractiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, si nu sunt întrunite conditiile prevăzute de lege pentru starea de recidivă, pedeapsa se aplică potrivit regulilor concursului de infractiuni.
Condamnări care nu atrag starea de recidivă
Art. 53. - (1) La stabilirea stării de recidivă nu se tine seama de hotărârile de condamnare privitoare la:
a) infractiunile săvârsite în timpul minoritătii;
b) infractiunile săvârsite din culpă;
c) infractiunile amnistiate;
d) faptele care nu mai sunt prevăzute ca infractiuni de legea penală.
(2) De asemenea, nu se tine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea sau în cazul cărora s-a împlinit termenul de reabilitare.
Pedeapsa în cazul pluralitătii de infractiuni săvârsite de persoana juridică
Art. 54. - (1) În caz de concurs de infractiuni săvârsit de persoana juridică, se aplică amenda până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3) pentru infractiunea cea mai gravă, care poate fi majorat cu o pătrime.
(2) În cazul în care persoana juridică a mai fost condamnată anterior definitiv pentru o infractiune, se aplică dispozitiile alin. (1), dacă pedeapsa aplicată pentru infractiunea anterioară nu a fost executată. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată, se aplică pedeapsa amenzii până la maximul special prevăzut în art. 80 alin. (2) sau (3), care poate fi majorat cu o treime.
(3) Pedepsele complementare se pot cumula.
Unitatea infractiunii continuate si a celei complexe
Art. 55. - (1) În cazul infractiunii continuate si al infractiunii complexe nu există pluralitate de infractiuni.
(2) Infractiunea este continuată când o persoană săvârseste la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiasi rezolutii, actiuni sau inactiuni care prezintă fiecare în parte continutul aceleiasi infractiuni. În acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru infractiunea săvârsită, la care se poate adăuga un spor până la maximul special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate aplica un spor fără ca pedeapsa să poată depăsi maximul general al acelei pedepse.
(3) Infractiunea este complexă când în continutul său intră, ca element constitutiv sau ca element circumstantial agravant, o actiune sau inactiune care constituie prin ea însăsi o faptă prevăzută de legea penală.
Recalcularea pedepsei pentru infractiunea continuată sau complexă
Art. 56. - Dacă cel condamnat definitiv pentru o infractiune continuată sau complexă este judecat ulterior si pentru alte actiuni sau inactiuni care intră în continutul aceleiasi infractiuni, tinându-se seama de infractiunea săvârsită în întregul ei, se stabileste o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai mică decât cea pronuntată anterior.