Texte de legi romane si europene

CAPITOLUL I 
DISPOZITII GENERALE

  Art. 45. - Rudenia este legãtura bazatã pe descendenta unei persoane dintr-o altã persoanã sau pe faptul cã mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz rudenia este în linie dreaptã, iar în al doilea rând colateralã. Rudenia în linie dreaptã poate fi ascendentã sau descendentã. 

  Art. 46. - Gradul de rudenie se stabileste astfel: 
  a) în linie dreaptã, dupã numãrul nasterilor; astfel, fiul si tatãl sunt rude de gradul întâi, nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea; 
  b) în linie colateralã, dupã numãrul nasterilor, urcând de la una dintre rude pânã la ascendentul comun si coborând de la acesta pânã la cealaltã rudã; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul si nepotul de gradul al treilea, verii primari de gradul al patrulea. 

CAPITOLUL II 
FILIATIA 

Sectiunea I 
FILIATIA FATÃ DE MAMÃ

  Art. 47. - Filiatia fatã de mamã rezultã din faptul nasterii. Ea se dovedeste prin certificatul constatator al nasterii. 

  Art. 48. - Dacã nasterea nu a fost înregistratã în registrul de stare civilã ori dacã copilul a fost trecut în registrul de stare civilã ca nãscut din pãrinti necunoscuti, mama poate recunoaste pe copil. 
  Recunoasterea se poate face fie prin declaratie la serviciul de stare civilã, fie printr-un înscris autentic, fie prin testament. 
  Recunoasterea, chiar fãcutã prin testament, nu se poate revoca. 

  Art. 49. - Recunoasterea care nu corespunde adevãrului poate fi contestatã de orice persoanã interesatã. 

  Art. 50. - În cazul în care, din orice împrejurãri, dovada filiatiei fatã de mamã nu se poate face prin certificatul constatator al nasterii, ori în cazul în care se contestã realitatea celor cuprinse în certificatul constatator al nasterii, dovada filiatiei fatã de mamã se poate face în fata instantei judecãtoresti prin orice mijloc de probã. 

  Art. 51. - Copilul nu poate reclama o stare civilã contrarã aceleia care rezultã din certificatul de nastere si folosirea stãrii civile conforme cu acest certificat. De asemenea, nimeni nu poate contesta starea civilã a copilului care are folosirea unei stãri civile conforme cu certificatul sãu de nastere. 

  Art. 52. - Actiunea pentru stabilirea filiatiei fatã de mamã apartine numai copilului; ea poate fi pornitã de reprezentantul legal, în cazul în care copilul este minor sau pus sub interdictie. Dreptul de a porni actiunea pentru stabilirea filiatiei fatã de mamã nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornitã de acesta. Actiunea pentru stabilirea filiatiei fatã de mamã poate fi pornitã si împotriva mostenitorilor pretinsei mame. Actiunea nu se prescrie în timpul vietii copilului. 

Sectiunea a II-a 
FILIATIA FATÃ DE TATÃ

  Art. 53. - Copilul nãscut în timpul cãsãtoriei are ca tatã pe sotul mamei. Copilul nãscut dupã desfacerea, declararea nulitãtii sau anularea cãsãtoriei are ca tatã pe fostul sot al mamei, dacã a fost conceput în timpul cãsãtoriei si nasterea sa a avut loc înainte ca mama sa sã fi intrat într-o nouã cãsãtorie. Dispozitiile Art. 51 sunt aplicabile si situatiilor prevãzute în prezentul articol. 

  Art. 54.- Paternitatea poate fi tãgãduitã, dacã este cu neputintã ca sotul mamei sã fie tatãl copilului. Actiunea în tãgãduirea paternitãtii poate fi pornitã numai de sot; mostenitorii acestuia pot continua actiunea pornitã de el. Dacã sotul este pus sub interdictie, actiunea va putea fi pornitã de tutore, însã numai cu încuviintarea autoritãtii tutelare. În toate cazurile, mama copilului va fi citatã. 

  Art. 55. - Actiunea în tãgãduirea paternitãtii se prescrie în termen de sase luni de la data când tatãl a cunoscut nasterea copilului. În cazul în care, mai înainte de împlinirea acestui termen, tatãl a fost pus sub interdictie, un nou termen curge pentru tutore de la data când acesta a aflat despre nasterea copilului. 
  Dacã actiunea nu a fost pornitã de acesta, ea poate fi pornitã de tatã dupã ce i s-a ridicat interdictia, înlãuntrul unui nou termen de sase luni. 

  Art. 56. - Filiatia fatã de tatã se stabileste, în afarã de cazurile prevãzute în Art. 53, prin recunoastere sau hotãrâre judecãtoreascã. 

  Art. 57. - Copilul conceput si nãscut în afarã de cãsãtorie poate fi recunoscut de cãtre tatãl sãu; dupã moartea copilului, acesta poate fi recunoscut numai dacã a lãsat descendenti firesti. Recunoasterea se face prin declaratie fãcutã la serviciul de stare civilã, fie odatã cu înregistrarea nasterii, fie dupã aceastã datã; recunoasterea poate fi fãcutã si prin înscris autentic sau prin testament. Recunoasterea, chiar fãcutã prin testament, nu se poate revoca. 

  Art. 58. - Recunoasterea care nu corespunde adevãrului poate fi contestatã de orice persoanã interesatã. Dacã recunoasterea este contestatã de mamã, de cel recunoscut sau de descendentii acestuia, dovada paternitãtii este în sarcina autorului recunoasterii sau a mostenitorilor sãi. 

  Art. 59. - Actiunea în stabilirea paternitãtii din afara cãsãtoriei apartine copilului si se porneste în numele sãu de cãtre mamã, chiar dacã este minorã, ori de reprezentantul lui legal. 
  Dreptul de a porni actiunea în stabilirea paternitãtii nu trece asupra mostenitorilor copilului; ei pot continua actiunea pornitã de acesta. 
  Actiunea în stabilirea paternitãtii poate fi pornitã si împotriva mostenitorilor pretinsului tatã. 

  Art. 60. - Actiunea în stabilirea paternitãtii din afara cãsãtoriei poate fi pornitã în termen de un an de la nasterea copilului. 
  Dacã, în cazul prevãzut în Art. 54 alin. 1, un copil a pierdut calitatea de copil din cãsãtorie prin efectul unei hotãrâri judecãtoresti, termenul de un an pentru pornirea actiunii în stabilirea paternitãtii din afara cãsãtoriei va curge de la data când acea hotãrâre a rãmas definitivã. 
  În cazul în care mama a convietuit cu pretinsul tatã ori dacã acesta din urmã a prestat copilului întretinere, termenul de un an va curge de la încetarea convietuirii ori a întretinerii. 

  Art. 61. - Timpul cuprins între a trei suta si a o suta optzecea zi dinaintea nasterii copilului este timpul legal al conceptiunii. 
  El se socoteste de la zi la zi. 

Sectiunea a III-a 
SITUATIA LEGALÃ A COPILULUI

  Art. 62. - Copilul din cãsãtorie ia numele comun al pãrintilor. 
  Dacã pãrintii nu au un nume de familie comun, copilul va lua numele de familie al unuia dintre ei ori numele lor reunite. În acest caz, numele copilului se va stabili prin învoiala pãrintilor si se va declara, odatã cu nasterea copilului, la serviciul de stare civilã. În lipsa unei asemenea învoieli, autoritatea tutelarã de la domiciliul copilului va hotãrî, ascultând pe pãrinti, dacã copilul va purta numele unuia dintre ei sau numele lor reunite. 

  Art. 63. - Copilul din afara cãsãtoriei a cãrui filiatie a fost stabilitã prin recunoastere sau prin hotãrâre judecãtoreascã are, fatã de pãrinte si rudele acestuia, aceeasi situatie ca si situatia legalã a unui copil din cãsãtorie. 

  Art. 64. - Copilul din afara cãsãtoriei dobândeste numele de familie al aceluia dintre pãrinti fatã de care filiatia a fost mai întâi stabilitã. În cazul în care filiatia a fost stabilitã ulterior si fatã de celãlalt pãrinte, instanta judecãtoreascã va putea da încuviintare copilului sã poarte numele acestuia din urmã. În cazul în care copilul a fost recunoscut în acelasi timp de ambii pãrinti, se aplicã dispozitiile Art. 62 alin. 2. 

  Art. 65 - Dacã filiatia copilului din afara cãsãtoriei este stabilitã fatã de ambii pãrinti, încredintarea lui, precum si contributia pãrintilor la cheltuielile de crestere, educare, învãtãturã si pregãtire profesionalã, se vor hotãrî potrivit dispozitiilor Art. 42 - 44 inclusiv, care se aplicã prin asemãnare. 

CAPITOLUL III 
ÎNFIEREA11

  Art. 66. - Înfierea se face numai în interesul celui înfiat.  

11. Termenul de "înfiere" din Codul familiei si din orice alte acte normative a fost înlocuit prin termenul de "adoptie" prin Legea nr. 48 din 16 iulie 1991 pentru completarea si modificarea unor dispozitii legale privind înfierea (M. Of. nr. 147 din 17 iulie l991) 

  Art. 67. - Numai minorii pot fi înfiati. Cu toate acestea, va putea fi înfiatã si persoana majorã, care, în timpul minoritãtii, a fost crescutã de cel care voieste s-o înfieze. Înfierea între soti este opritã. 

  Art. 68. - Nu pot înfia decât persoanele majore care îndeplinesc conditiile cerute pentru a fi tutori si care sunt cu cel putin optsprezece ani mai în vârstã decât cei pe care voiesc sã-i înfieze. Pentru motive temeinice, autoritatea tutelarã va putua încuviinta înfierea, chiar dacã diferenta de vârstã prevãzutã în alineatul precedent este mai micã. 

  Art. 69. - Este opritã înfierea unui copil de mai multe persoane, afarã de cazul în care ea se face de cãtre sot si sotie, deodatã sau succesiv. Dacã persoana ce voieste sã înfieze este cãsãtoritã, va fi necesar si consimtãmântul celuilalt sot, afarã numai dacã acesta este pus sub interdictie, decãzut din drepturile pãrintesti sau, din orice împrejurare, în neputintã de a-si manifesta vointa. 

  Art. 70. - Pentru încheierea înfierii se cere consimtãmântul celui care înfiazã, consimtãmântul pãrintilor celui înfiat, dacã acesta este minor, precum si consimtãmântul celui înfiat, dacã a împlinit vârsta de zece ani. 
  Dacã unul dintre pãrinti este mort, pus sub interdictie, decãzut din drepturile pãrintesti sau, din orice împrejurare, în neputinta de a-si manifesta vointa, consimtãmântul celuilalt pãrinte este îndestulãtor. 
  Dacã cel ce urmeazã a fi înfiat este pus sub tutelã, va consimti tutorele, iar dacã se aflã într-o situatie în care este necesarã punerea sub tutelã, dar aceasta nu a fost încã instituitã, autoritatea tutelarã va putea încuviinta înfierea, fãrã a mai fi necesarã instituirea tutelei. 

  Art. 71. - Consimtãmântul la înfiere se dã fie prin declaratie fãcutã direct în fata autoritãtii tutelare care încuviinteazã înfierea, fie prin înscris autentic. 

  Art. 72. - Autoritatea tutelarã va putea încuviinta înfierea numai dacã va constata cã cel care înfiazã, poate asigura înfiatului o normalã dezvoltare fizicã si moralã, precum si cã înfierea nu se face în scopul de a-l exploata sau în alte scopuri potrivnice legii ori regulilor de convietuire socialã. 

  Art. 73. - Abrogat.12  

12. Art. 73 si 74 au fost abrogate prin Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (art. 13), republicatã în M. Of. nr. 159 din 26 iulie 1991 

  Art. 74. - Abrogat.13  

13. Art. 73 si 74 au fost abrogate prin Legea nr. 11/1990 privind încuviintarea adoptiei (art. 13), republicatã în M. Of. nr. 159 din 26 iulie 1991 

  Art. 75. - Înfierea îsi produce efectele de la data încuviintãrii ei. De la aceastã datã înfiatul are fatã de cel care înfiazã drepturile si obligatiile pe care le are copilul din cãsãtorie fatã de pãrintii sãi, iar descendentii înfiatului au fatã de cel care înfiazã drepturile si obligatiile pe care descendentii copilului din cãsãtorie le au fatã de ascendentul acestuia. Înfiatul si descendentii sãi pãstreazã toate drepturile si obligatiile izvorâte din filiatie fatã de pãrintii firesti si rudele acestora. 

  Art. 76. - Drepturile si îndatoririle pãrintesti trec asupra celui care înfiazã. În cazul în care cel care înfiazã este sotul pãrintelui firesc al înfiatului, drepturile si îndatoririle pãrintesti apartin celui care înfiazã si pãrintelui firesc cãsãtorit cu acesta. Dacã cel care înfiazã va fi decãzut din drepturile pãrintesti, instanta judecãtoreascã, tinând seama de interesele minorului înfiat si ascultându-l si pe acesta, dacã a împlinit vârsta de zece ani, va putea fie sã redea pãrintilor firesti exercitiul drepturilor pãrintesti, fie sã încredinteze pe minor unei alte persoane, cu consimtãmântul acesteia. În acest din urmã caz, se aplicã dispozitiile Art. 104 alin. 3, iar instanta va hotãrî si privitor la reprezentarea minorului sau încuviintarea actelor sale, precum si la administrarea bunurilor acestuia. 

  Art. 77. - Înfierea nu dã nastere rudeniei între cel înfiat si rudele celui înfiat si rudele celui care înfiazã, în afarã de cazul celui arãtat în Art.79. 

  Art. 78. - Înfiatul dobândeste prin înfiere numele celui care înfiazã. 
  În cazul în care înfierea se face de cãtre doi soti ori de cãtre sotul care înfiazã pe copilul celuilalt sot, iar sotii au un nume de familie comun, înfiatul va purta acest nume; dacã sotii nu au nume de familie comun, ei sunt obligati ca, la încuviintarea înfierii, sã declare, potrivit dispozitiilor Art. 62 alin. 2, care se aplicã prin asemãnare, numele de familie pe care înfiatul urmeazã sã-l poarte. 
  Autoritatea tutelarã 14 va putea încuviinta ca înfiatul sã continue a purta vechiul sãu nume, adãugându-l la cel dobândit prin înfiere. În toate cazurile, decizia de încuviintare a înfierii va arãta numele pe care înfiatul urmeazã sã-l poarte.  

14. Primarul conduce serviciile publice, locale si asigurã functionarea serviciilor de stare civilã si de autoritate tutelarã, potrivit art. 43, lit. a) din Legea administratiei publice locale nr. 69 din 26 noiembrie 1991 (M. Of. nr. 238 din 28 noiembrie 1991) 

  Art. 79. - La cererea comunã a tuturor celor îndreptãtiti sã consimtã la înfiere, autoritatea tutelarã poate încuviinta înfierea cu toate efectele unei filiatii firesti. De la data când aceastã înfiere îsi produce efectele, înfiatul devine rudã cu rudele celor care înfiazã, ca un copil firesc al acestora din urmã, iar drepturile si îndatoririle izvorâte din filiatie între cel înfiat si pãrintii sãi firesti si rudele acestora înceteazã. Cu toate acestea, se aplicã între cel înfiat si rudele sale firesti dispozitiile Art.6. 
  Dispozitiile Art. 78 alin. 1, 2 si 4 sunt aplicabile si situatiilor prevãzute în alineatele precedente. 
  Serviciul de stare civilã va întocmi în registru un nou act de nastere al celui înfiat, în care cei care înfiazã vor fi trecuti ca pãrintii sãi firesti. Vechiul act de nastere se va pãstra, fãcându-se pe el mentiune despre întocmirea celui nou. 

  Art. 80. - Înfierea, încheiatã fãrã consimtãmântul pãrintilor înfiatului, poate fi desfãcutã de instanta judecãtoreascã la cererea oricãruia dintre pãrinti, dacã este în interesul copilului ca el se sã se întoarcã la acestia. În cazul în care înfiatul a împlinit vârsta de zece ani, se va cere si consimtãmântul acestuia. 

  Art. 81. - Înfiatul, pãrintii firesti ai acestuia, institutiile de ocrotire, autoritatea tutelarã si orice organe ale administratiei de stat vor putea cere instantei judecãtoresti desfacerea înfierii, dacã aceasta este în interesul înfiatului. 

  Art. 82. - Desfacerea înfierii poate fi pronuntatã numai dupã ascultarea delegatului autoritãtii tutelare. Înfierea se desface pe data când hotãrârea judecãtoreascã a rãmas definitivã. 

  Art. 83. - La desfacerea înfierii, înfiatul redobândeste vechiul sãu nume de familie, instanta judecãtoreascã, pentru motive temeinice, va putea însã încuviinta ca înfiatul sã pãstreze numele de familie dobândit prin înfiere. 

  Art. 84. - Odatã cu desfacerea înfierii, instanta judecãtoreascã va putea obliga pe cel care înfiazã sã plãteascã înfiatului o pensie de întretinere, cât timp acesta va fi minor. 

  Art. 85. - La desfacerea înfierii, dacã fostul înfiat este minor, pãrintii firesti redobândesc drepturile pãrintesti, afarã numai dacã instanta judecãtoreascã, în interesul minorului, hotãrãste instituirea unei tutele. 

CAPITOLUL IV 
OBLIGATIA DE ÎNTRETINERE

  Art. 86. - Obligatia de întretinere existã între sot si sotie, pãrinti si copii, cel care înfiazã si înfiat, bunici si nepoti, strãbunici si strãnepoti, frati si surori, precum si între celelalte persoane anume prevãzute de lege. Are drept la întretinere numai acela care se aflã în nevoie, neavând putinta unui câstig din muncã, din cauza incapacitãtii de a munci. Descendentul, cât timp este minor, are drept la întretinere, oricare ar fi pricina nevoii în care el se aflã. 

  Art. 87. - Sotul care a contribuit la întretinerea copilului celuilalt sot este obligat sã continue a da întretinere copilului, cât timp acesta este minor, însã numai dacã pãrintii sãi firesti au murit, sunt dispãruti ori sunt în nevoie. Copilul va putea fi obligat sã dea întretinere celui care l-a întretinut timp de zece ani, astfel cum se aratã în alineatul precedent. 

  Art. 88. - Cel care a luat un copil pentru a-l creste, fãrã a întocmi formele cerute pentru înfiere, are obligatia sã-l întretinã cât timp copilul este minor, însã numai dacã pãrintii firesti au murit, sunt dispãruti ori sunt în nevoie. 

  Art. 89. - Întretinerea se datoreazã în ordinea urmãtoare: 
  a) sotii îsi datoreazã întretinere înaintea celorlalti obligati; 
  b) descendentul este obligat la întretinere înaintea ascendentului, iar, dacã sunt mai multi descendenti sau mai multi ascendenti, cel în grad mai apropiat înaintea celui mai îndepãrtat; 
  c) cel care înfiazã este obligat la întretinere înaintea pãrintilor firesti; 
  d) fratii si surorile îsi datoreazã întretinere dupã pãrinti, însã înaintea bunicilor. 

  Art. 90. - În cazul în care mai multe dintre persoanele prevãzute în Art. 89 sunt obligate sã întretinã aceeasi persoanã, ele vor contribui la plata întretinerii, proportional cu mijloacele ce au. Dacã pãrintele are drept la întretinere de la mai multi copii, el poate, în caz de urgentã, sã porneascã actiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plãtit întretinerea se poate întoarce împotriva celorlalti obligati pentru partea fiecãruia. 

  Art. 91. - În cazul în care cel obligat în primul rând la întretinere nu are mijloace îndestulãtoare pentru a acoperi nevoile celui ce o cere, instanta judecãtoreascã va putea obliga pe celelalte persoane îndatorate la întretinere sã o completeze, în ordinea stabilitã în Art. 89. 

  Art. 92. - Când cel obligat nu poate presta, în acelasi timp, întretinere tuturor celor care sunt în drept sã i-o cearã, instanta judecãtoreascã, tinând seama de nevoile fiecãreia dintre aceste persoane, poate hotãrî fie ca întretinerea sã se plãteascã numai uneia dintre ele, fie ca întretinerea sã se împartã între mai multe sau toate persoanele îndreptãtite sã o cearã. În acest caz instanta va hotãrî, totodatã, modul în care se va împãrti întretinerea între persoanele care urmeazã a o primi. 

  Art. 93. - Obligatia de întretinere se executã în naturã sau prin plata unor pensii în bani. Instanta judecãtoreascã va stabili felul si modalitãtile executãrii, tinând seama de împrejurãri. 

  Art. 94. - Întretinerea este datoratã potrivit cu nevoia celui care o cere si cu mijloacele celui ce urmeazã a o plãti. 
  Instanta judecãtoreascã va putea mãri sau micsora obligatia de întretinere sau hotãrî încetarea ei, dupã cum se schimbã mijloacele celui care dã întretinerea sau nevoia celui ce o primeste. 
  Când întretinerea este datoratã de pãrinte sau de cel care înfiazã, ea se stabileste pânã la o pãtrime din câstigul sãu din muncã pentru un copil, o treime pentru doi copii si o jumãtate pentru trei sau mai multi copii. 

  Art. 95. - Obligatia de întretinere se stinge, în afarã de cazul prevãzut în Art. 96, prin moartea debitorului sau a celui îndreptãtit la pensia de întretinere. 

  Art. 96. - Mostenitorul persoanei care a fost obligatã la întretinerea unui minor sau care i-a dat întretinerea fãrã a avea obligatia legalã este tinut, în mãsura valorii bunurilor mostenite, sã continue întretinerea, dacã pãrintii minorului au murit, sunt dispãruti sau sunt în nevoie, însã numai cât timp cel întretinut este minor. 
  În cazul în care sunt mai multi mostenitori, obligatia este solidarã, fiecare dintre ei contribuind proportional cu valoarea bunurilor mostenite.