| Abonare la RSS

Browse > Home / / Blog Article: Titlul X - Delicte contra datelor şi sistemelor informatice

Titlul X - Delicte contra datelor şi sistemelor informatice

| Categoria:


Codul Penal 
Partea specială
TITLUL X
DELICTE CONTRA DATELOR SI SISTEMELOR INFORMATICE


CAPITOLUL I
DELICTE CONTRA CONFIDENTIALITĂTII SI INTEGRITĂTII DATELOR SI SISTEMELOR INFORMATICE
 

Accesul ilegal la un sistem informatic 

Art. 440. - (1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic se pedepseste cu închisoare strictă de la un an la 3 ani sau cu zile-amendă. 

(2) Fapta prevăzută în alin. (1) săvârsită în scopul obtinerii de date informatice se pedepseste cu închisoare strictă de la un an la 5 ani. 

(3) Dacă fapta prevăzută în alin. (1) sau (2) este săvârsită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea strictă de la 3 la 12 ani. 
 
Interceptarea ilegală a unei transmisii de date informatice 

Art. 441. - (1) Interceptarea, fără drept, a unei transmisii de date informatice care nu este publică si care este destinată unui sistem informatic, provine dintr-un asemenea sistem sau se efectuează în cadrul unui sistem informatic se pedepseste cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani. 

(2) Cu aceeasi pedeapsă se sanctionează si interceptarea, fără drept, a unei emisii electromagnetice provenite dintr-un sistem informatic ce contine date informatice care nu sunt publice. 
 
Alterarea integritătii datelor informatice 

Art. 442. - (1) Fapta de a modifica, sterge sau deteriora date informatice ori de a restrictiona accesul la aceste date, fără drept, se pedepseste cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani. 

(2) Transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepseste cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani. 

(3) Cu pedeapsa prevăzută la alin. (2) se sanctionează si transferul neautorizat de date dintr-un mijloc de stocare a datelor informatice. 
 
Perturbarea functionării sistemelor informatice 

Art. 443. - Fapta de a perturba grav, fără drept, functionarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, stergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restrictionarea accesului la date informatice se pedepseste cu închisoare strictă de la 3 la 15 ani. 
 
Operatiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice 

Art. 444. - (1) Se pedepseste cu închisoare strictă de la un an la 6 ani: 
a) fapta de a produce, vinde, importa, distribui sau de a pune la dispozitie, sub orice altă formă, fără drept, a unui dispozitiv sau program informatic conceput sau adaptat în scopul săvârsirii uneia din infractiunile prevăzute în art. 440-443; 
b) fapta de a produce, vinde, importa, distribui sau de a pune la dispozitie, sub orice altă formă, fără drept, a unei parole, cod de acces sau alte asemenea date informatice care permit accesul total sau partial la un sistem informatic în scopul săvârsirii uneia din infractiunile prevăzute în art. 440-443. 

(2) Cu aceeasi pedeapsă se sanctionează si detinerea, fără drept, a unui dispozitiv, program informatic, parolă, cod de acces sau dată informatică dintre cele prevăzute în alin. (1) în scopul săvârsirii uneia din infractiunile prevăzute în art. 440-443. 


CAPITOLUL II
DELICTE INFORMATICE

 
Falsul informatic 

Art. 445. - Fapta de a introduce, modifica sau sterge, fără drept, date informatice ori de a restrictiona, fără drept, accesul la aceste date, dacă fapta are ca rezultat obtinerea de date necorespunzătoare adevărului, în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unei consecinte juridice, se pedepseste cu închisoare strictă de la 2 la 7 ani. 
 
Frauda informatică 

Art. 446. - Fapta de a cauza un prejudiciu patrimonial unei persoane prin introducerea, modificarea sau stergerea de date informatice, prin restrictionarea accesului la aceste date ori prin împiedicarea în orice mod a functionării unui sistem informatic, în scopul de a obtine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, se pedepseste cu închisoare strictă de la 3 la 12 ani.

 
CAPITOLUL III
DISPOZITII COMUNE

 
Sanctionarea tentativei 

Art. 447. - Tentativa la delictele prevăzute în prezentul titlu se pedepseste. 
 
Sanctionarea persoanei juridice 

Art. 448. - Persoana juridică se sanctionează pentru infractiunile prevăzute în prezentul titlu. 
 
Întelesul unor termeni sau expresii 

Art. 449. - (1) În sensul prezentului titlu: 
a) prin sistem informatic se întelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relatie functională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic; 
b) prin program informatic se întelege un ansamblu de instructiuni care pot fi executate de un sistem informatic în vederea obtinerii unui rezultat determinat; 
c) prin date informatice se întelege orice reprezentare a unor fapte, informatii sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. În această categorie se include si orice program informatic care poate determina realizarea unei functii de către un sistem informatic; 
d) prin măsuri de securitate se întelege folosirea unor proceduri, dispozitive sau programe informatice specializate cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restrictionat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori. 

(2) În sensul prezentului titlu, actionează fără drept persoana care se află în una din următoarele situatii: 
a) nu este autorizată, în temeiul legii sau al unui contract; 
b) depăseste limitele autorizării; 
c) nu are permisiunea, din partea persoanei fizice sau juridice competente să o acorde, potrivit legii, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic ori de a desfăsura cercetări stiintifice sau de a efectua orice altă operatiune într-un sistem informatic.