Texte de legi romane si europene

CINCI ANI DE UE EXTINSĂ – UN PUNCT ISTORIC DE REFERINŢĂ

Douăsprezece ţări din Europa Centrală şi de Est şi din regiunea mediteraneană au aderat la Uniunea Europeană în două valuri, în 2004 şi, respectiv, în 2007. Aceasta a reprezentat cea mai mare extindere a UE de până acum şi un progres istoric în calea unificării Europei după mai multe decenii de diviziune rezultată în urma Războiului Rece. La cinci ani după aderările din 2004, extinderea s-a dovedit a fi un succes major pentru UE şi cetăţenii săi, îndeplinind unul dintre obiectivele iniţiale ale integrării europene.

Noile state membre – prin numărul şi dinamismul lor ridicat – au întărit UE şiau îmbogăţit-o din punct de vedere cultural. Procesul de extindere a contribuit la construirea şi consolidarea democraţiei după dispariţia regimurilor comuniste. Acesta a întărit securitatea europeană, furnizând un punct crucial de ancorare a stabilităţii, într-o perioadă caracterizată de conflicte şi de revolte, atât pe continentul nostru, cât şi în jurul lui. Procesul de extindere a impulsionat economiile şi a ameliorat nivelurile de trai în mod semnificativ în noile state membre, de el beneficiind astfel şi vechile state membre, în special datorită noilor oportunități pentru export și investiții. El a consolidat economia Uniunii în ansamblul său, prin avantajele oferite de integrarea într-o piață internă mai mare.

Extinderea, prin accelerarea ritmului reformelor structurale, a pregătit mai bine Europa pentru ca aceasta să poată profita de avantajele globalizării și răspunde provocărilor acesteia, ameliorându-i competitivitatea la nivel mondial. De asemenea, o UE extinsă are o influență mai mare atunci când ia poziții cu privire la aspecte cu o importanță mondială, cum ar fi schimbările climatice sau criza financiară internațională. Per ansamblu, aderarea a 12 noi state membre a întărit influența mondială a UE și a consolidat rolul său internațional, atât din punct de vedere economic, cât și politic.

Această comunicare, alături de raportul analitic anexat[1], se concentrează asupra aspectelor economice ale extinderii, evaluează realizările economice de până acum și identifică principalele provocări viitoare. Extinderea a reprezentat o situație benefică pentru toată lumea, atât pentru noile și vechile state membre, cât și pentru Uniunea Europeană în ansamblul său. În ciuda temerilor că extinderea ar putea genera distorsiuni ale sistemelor economice și sociale ale vechilor state membre, experiența arată că niciuna dintre aceste sumbre predicții nu a fost întemeiată.

Cu toate acestea, o mai mare diversitate necesită o mai mare coordonare și o integrare mai intensă. Tratatul de la Lisabona gestionează impactul instituțional al extinderilor succesive. Extinderea UE a fost dintotdeauna însoțită de aprofundarea UE, iar această dualitate va fi menținută. Deși cu siguranță vor apărea noi provocări (inclusiv pentru viitoarele extinderi), avem mijloacele de a răspunde la acestea. 

Cele mai recente extinderi ale Uniunii Europene au ameliorat prosperitatea economică a tuturor cetățenilor UE și au consolidat rolul Europei în cadrul economiei mondiale. Extinderea a contribuit la stimularea potențialului de creștere și la ameliorarea, în continuare, a rezistenței economiei europene, prin intensificarea integrării economice și a competitivității. Uniunea Europeană extinsă reprezintă în prezent cea mai mare zonă economică integrată din lume, deținând mai mult de 30% din PIB-ul mondial și de 17% din comerțul mondial (exclusiv comerțul intracomunitar).

Cadrul instituțional și legal și politicile comune ale UE au avut un rol important în asigurarea succesului. Stabilizarea macroeconomică, crearea instituțiilor, convergența reglementărilor, îmbunătățirea nivelului de guvernanță, integrarea comerțului și liberalizarea mișcărilor de capital s-au realizat în cadrul procesului de aderare, multe beneficii fiind astfel vizibile înainte de 2004/2007. Aderarea la UE a ancorat politicile economice, a creat un mediu economic stabil și competitiv și a impulsionat investițiile publice în capitalul uman și infrastructură, creând astfel ample oportunități pentru inițiativele private. Investitorii din vechile state membre și din întreaga lume au sesizat rapid aceste noi oportunități, generând un flux de capital privat fără precedent spre noile state membre. Accelerarea integrării financiare ca urmare a trecerii la moneda euro sau a perspectivei de trecere la aceasta și ritmul accelerat al globalizării au creat un mediu foarte propice acestui proces. Trebuie de asemenea subliniată și integrarea deplină și cu succes a noilor state membre în politica UE privind ocuparea forței de muncă și afacerile sociale. Rezultatele impresionante demonstrează cât de importante sunt eforturile de reformă riguroase combinate cu cadrul politicii comunitare.

Oamenii de afaceri și cetățenii din întreaga UE extinsă s-au bucurat de beneficii clare. În vechile state membre, firmele orientate spre export au înregistrat o ameliorare importantă a competitivității, în timp ce migrarea forței de muncă a contribuit la soluționarea unor blocaje în țările care și-au deschis piețele forței de muncă. Noile state membre au cunoscut o creștere rapidă a productivității, o scădere a șomajului și o convergență rapidă a veniturilor. Cele patru noi state membre care au intrat în zona euro după aderare au beneficiat și mai mult, având în vedere că au eliminat riscul de curs de schimb, au redus costurile tranzacțiilor și au dobândit un acces la capital cu rate ale dobânzii mai scăzute.

Integrarea rapidă a adus cu sine multe beneficii pentru creșterea economică, dar a generat, în același timp, o vulnerabilitate în unele state membre noi, care a fost accentuată în continuare de criza economică și financiară actuală. Investițiile străine în noile state membre au crescut rapid și au stimulat restructurarea economică, creșterea și ocuparea forței de muncă. Totuși, în mai multe țări, creșterea rapidă și necontrolată a creditelor interne, alimentată de împrumuturile externe, a supraîncălzit economia și a dus la dezechilibre externe importante, la mărirea bruscă a costurilor cu forța de muncă superioară creșterii productivității și la creșterea bruscă a prețurilor bunurilor imobiliare. Astfel, în unele țări, capitalul străin a fost distribuit din ce în ce mai mult spre utilizări non-productive. În contextul creșterii substanțiale a costului capitalului, generată de criza financiară mondială, țările cu importante dezechilibre externe se confruntă acum cu necesitatea unor ajustări majore. Aceste provocări nu apar, totuși, numai în noile state membre; unele state membre vechi se confruntă cu probleme similare.

UE extinsă se află acum într-o poziție mai avantajoasă pentru a răspunde provocărilor prezente și viitoare. Pactul de stabilitate și creștere revizuit prevede o ancorare pe termen mediu care se află la baza credibilității politicii fiscale, oferind în același timp suficientă flexibilitate pe termen scurt. În paralel, Procesul Lisabona reînnoit permite identificarea și abordarea cu prioritate asupra reformelor structurale necesare pentru a ameliora în continuare potențialul de creștere și capacitatea de rezistență. Acest proces este sprijinit de politica de coeziune, care a tradus obiectivele Strategiei de la Lisabona în strategii regionale de recuperare a decalajului și de dezvoltare. Politica de coeziune a oferit un sprijin substanțial statelor membre ale UE atât în ceea ce privește asistența financiară vitală, cât și în ceea ce privește expertiza atât de necesară, cu sprijinul Băncii Europene de Investiții și, după caz, al Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. Mecanismul ameliorat de susținere a balanței de plăți permite Uniunii Europene să ofere asistență financiară adecvată acelor state membre din afara zonei euro care au nevoie de ajutor financiar temporar pentru realizarea progresivă a ajustării. Aceste mecanisme de sprijin sunt disponibile, în prezent, pentru noile state membre și pot favoriza ajustările necesare.

REALIZĂRILE PRIMILOR CINCI ANI

Procesul de aderare a contribuit la ameliorarea semnificativă a nivelului de trai în noile state membre, favorizând coeziunea economică și socială în Uniune. Venitul pe cap de locuitor a crescut de la 40% din media vechilor state membre în 1999 la 52% în 2008. Se estimează că procesul aderării a stimulat creșterea economică în noile state membre cu aproximativ 1¾ puncte procentuale pe an în perioada 2000-2008, în timp ce rata creșterii s-a intensificat de la 3½%, în medie, în perioada 1999-2003, la 5½% în perioada 2004-2008. Și creșterea economică din vechile state membre a beneficiat de extindere (contribuind cu o creștere cumulativă a producției de aproximativ ½% pentru aceeași perioadă), în special în țările care au intensificat comerțul cu și investițiile în noile state membre. Creșterea economică în noile state membre a fost datorată, în principal, acumulării de capital și creșterii productivității, fiecare dintre acestea având o contribuție de mai mult de 2 puncte procentuale pe an, în perioada 1999-2008. Ca urmare a restructurărilor întreprinderilor, contribuția forței de muncă a fost negativă în perioada 1999-2003. Din 2004, creșterea accentuată a ocupării forței de muncă cu aproximativ 1½% pe an în noile state membre a fost însoțită de o importantă creare de locuri de muncă în vechile state membre (de aproximativ 1% pe an începând cu momentul aderării).

Integrarea rapidă a comerțului a încurajat o diviziune a muncii mai eficientă și a consolidat competitivitatea în UE. Gradul de deschidere a piețelor în noile state membre a atins un nivel foarte ridicat. Ponderea medie a exporturilor și a importurilor din PIB atinge în prezent 56% din PIB, față de 47% înaintea extinderii. Aceasta este semnificativ mai mare decât în vechile state membre, al căror nivel se situează la 38%. Integrarea cu vechile state membre și în special cea dintre noile state membre s-a intensificat rapid. În 2007, aproape 80% din totalul exporturilor noilor state membre era destinat restului UE, 19½% din exporturi fiind destinate celorlalte noi state membre (față de 13¼% în 1999). Vechile state membre vând 7½% din exporturile lor noilor state membre, față de 4¾% cu un deceniu în urmă. Noile state membre au obținut cote de piață prin creșterea intensității exporturilor lor în capital și tehnologie, în principal ca rezultat al investițiilor realizate de vechile state membre. Produsele de înaltă tehnologie au atins 14% din totalul exporturilor acestora în 2006, crescând de la 11% în 1999 și apropiindu-se de valoarea de 16%, care este observată în vechile state membre. Ameliorările în această direcție au compensat mai mult decât suficient pierderile de competitivitate a costurilor generate de aprecierea cursului de schimb real (tendință parțial inversată de curând). Integrarea intensificată a comerțului din UE profită de avantajele comparative, întărind astfel potențialul de creștere și ameliorând competitivitatea UE în ansamblul său. Față de 1999, noile state membre și-au dublat ponderea globală în comerțul mondial, care a ajuns la 4%, permițând UE, în ansamblul său, să limiteze reducerea cotei sale de piață (care a scăzut cu 3 puncte procentuale atingând 38¼% în 2007), generată de creșterea rapidă a ponderilor economiilor emergente în comerțul mondial.

Noile state membre și-au modernizat rapid economiile. Acestea au elaborat economii de piață funcționale și capacitatea de a face față presiunii concurențiale și forțelor pieței din cadrul pieței unice. Acestea și-au aliniat în mod progresiv structurile de producție la cele din vechile state membre. Agricultura și industria sunt mai importante în noile state membre (atingând 4½% și, respectiv, 21¼% din PIB în 2006, față de 1½% și 16¾% în vechile state membre). Cu toate acestea, economia bazată pe servicii și pe cunoaștere a progresat în ultimii ani. Ponderea serviciilor în PIB a crescut de la 56% din PIB în 1995 la 63% în 2006, față de 72% din PIB pentru vechile state membre. Ponderea în creștere a exporturilor cu înalt conținut tehnologic și a ocupării forței de muncă în sectoare cu o înaltă intensitate de cunoștințe (3,5% din ocuparea totală față de 5% în vechile state membre), precum și creșterea nivelurilor de educație indică un ritm rapid de modernizare economică în noile state membre, care pune bazele unei recuperări rapide a decalajului economic. În plus, noile state membre au adoptat - și trebuie să adopte în continuare – reforme pentru consolidarea statului de drept și modernizarea sistemelor lor juridice.

Investițiile din vechile state membre au fost un factor cheie de generare a transformării economice în noile state membre. În perioada de dinaintea aderării, noile state membre au progresat în mod semnificativ spre stabilitatea macroeconomică și au integrat rapid cadrul legal și instituțional al UE. Sprijinul UE, cum ar fi instrumentele de preaderare, au contribuit în mod semnificativ la acest proces. În consecință, investițiile străine au crescut rapid și au stimulat creșterea și ocuparea forței de muncă. A fost de asemenea important și impactul pozitiv asupra potențialului de creștere pe termen mai lung, prin transferul de cunoștințe, efectele implicate în termeni de productivitate, concurența crescută și o mai mare disciplină a politicilor economice. Investițiile străine au fost deosebit de ridicate în sectorul financiar. În consecință, participarea străină în sectorul bancar în noile state membre variază între aproape 100% în Estonia și Slovacia și aproximativ 30% în Slovenia (față de mai puțin de 20%, în medie, în zona euro). Grupurile de asigurare din vechile state membre au devenit, de asemenea, foarte prezente în noile state membre. Puternica interdependență financiară între noile și vechile state membre scoate în evidență importanța intensificării cooperării la scara UE în ceea ce privește reglementarea și supravegherea sectorului financiar.

Investițiile și activitățile finanțate în temeiul politicii de coeziune au contribuit, de asemenea, la procesul de restructurare din noile state membre, consolidând coeziunea economică și socială în întreaga Uniune. Această politică a sprijinit în mod semnificativ integrarea noilor state membre în sistemul comercial mondial și în piața unică europeană și a consolidat legăturile economice, generând fluxuri substanțiale de investiții străine directe, creând noi locuri de muncă și crescând nivelurile de trai. Programele de cooperare teritorială au contribuit la rândul lor la intensificarea integrării dintre regiunile UE și au promovat schimbul de cunoștințe. În plus, politica de coeziune a ameliorat potențialele de creștere endogenă în aceste țări, crescând productivitatea și competitivitatea economiilor lor. În final, aceasta a facilitat tranziția lucrătorilor din sectoarele economice tradiționale spre cele noi, fapt inevitabil într-un proces de restructurare atât de rapidă, favorizând astfel un proces de creștere sustenabil și echilibrat.

Procesul de aderare la UE a generat și un nou cadru pentru reglementarea piețelor de produse în noile state membre, inclusiv pentru politicile de concurență și ajutoarele de stat. Noile state membre au o pondere mai mare de achiziții publice deschise (5¾% din PIB față de 3¼% din PIB pentru UE în ansamblul său, în 2007). În conformitate cu sondajul Eurobarometru din 2007, 71% din întreprinderile mici și mijlocii (față de 63% în vechile state membre) estimează că a avut loc o creștere semnificativă a concurenței. Informațiile disponibile indică, de asemenea, o creștere importantă a concurenței în sectoarele telecomunicației și serviciilor poștale, care sunt supuse unor cadre de reglementare sectoriale. Ajutoarele de stat în noile state membre au scăzut ca parte din PIB, de la 1½% în 2000 la ½% din PIB în 2006 (puțin peste nivelul înregistrat în vechile state membre). În ciuda acestor ameliorări, care au jucat un rol crucial în stimularea activităților întreprinderilor, aplicarea legislației privind concurența reprezintă în continuare o provocare în unele dintre noile state membre. În plus, întreprinderile mici și mijlocii încă se simt în dificultate în domenii precum accesul la finanțare, recrutarea de forță de muncă calificată, implementarea noilor tehnologii și disponibilitatea infrastructurii.

Integrarea piețelor agricole și economiilor rurale ale noilor state membre în UE s-a realizat fără nicio problemă internă majoră, economică sau socială. Strategia aderării, elaborată cu atenție și combinând investiții semnificative și programe de asistență în țările candidate pentru perioada de preaderare s-a dovedit fructuoasă. Împreună cu rezultatele pozitive și echilibrate ale negocierilor de aderare, care s-au concentrat și mai mult asupra dezvoltării rurale și a tranziției de la ajutorul acordat pieței la sprijinirea directă a veniturilor, aceasta a permis o integrare armonioasă a noilor state membre în piața internă agroalimentară și în politica agricolă comună. O piață a UE extinsă a oferit numeroase oportunități agricultorilor și întreprinderilor agroalimentare din toate statele membre și a dus la creșterea comerțului intracomunitar și a investițiilor străine directe. De asemenea, extinderea a consolidat poziția UE pe piețele internaționale de produse agricole.

Noile oportunități de investiții oferite de extindere au ajutat întreprinderile din vechile state membre să își întărească competitivitatea mondială și să protejeze locurile de muncă la nivel național. Extinderea a deschis noi piețe de export și a oferit noi posibilități pentru investiții străine întreprinderilor din vechile state membre. Acestora din urmă le-au fost oferite oportunități de creștere a eficienței și competitivității. Cu o forță de muncă având un bun nivel de educație și cu un mediu juridic, instituțional și de reglementare similar, noile state membre oferă ample oportunități în acest sens. Deși restructurarea implicată poate antrena costuri de ajustare importante pe termen scurt, acestea duc la creșterea competitivității la scară mondială a întreprinderilor din UE și contribuie, în final, la prezervarea locurilor de muncă și la stimularea creșterii economice în toată UE. Astfel, în mai multe sectoare (mașini-unelte, mobilă, instrumente medicale, substanțe chimice, lemn) investițiile în noile state membre au fost însoțite de prezervarea locurilor de muncă în vechile state membre.

Forța de muncă din noile state membre a profitat de ameliorarea posibilităților de muncă atât în țară, cât și în străinătate, deși migrarea forței de muncă a creat probleme economice și sociale în unele dintre noile state membre. După mai mult de un deceniu de restructurare economică, piețele muncii din noile state membre au cunoscut o relansare amplă, care a demarat cu adevărat în 2003 și a permis crearea a 3 milioane de noi locuri de muncă între 2003 și 2007. Ca urmare, șomajul a scăzut până la niveluri similare cu cele din restul Uniunii (aproximativ 7% în 2007), în timp ce rata de ocupare a crescut până la aproape 60%. Cu toate acestea, șomajul persistent pe termen lung (de aproximativ 56% în 2006, depășind cu mai mult de 13 puncte procentuale media înregistrată în vechile state membre) semnalează un decalaj semnificativ între calificările oferite și cele cerute. În plus, în mai multe țări, salariile au crescut mai mult decât productivitatea, conducând astfel la pierderi de competitivitate. Acestor probleme li s-a adăugat, în unele dintre noile state membre (în special în Cipru, Lituania, Polonia și România), emigrarea forței de muncă. Migrarea forței de muncă a generat și îngrijorări legate de „exodul de creiere”, utilizarea inadecvată a competențelor, sau lipsa forței de muncă specializate în unele sectoare și profesii, cu toate că oferta de forță de muncă foarte calificată a crescut, iar ameliorarea condițiilor economice a redus tentația muncii în străinătate. De asemenea, lucrătorii care se întorc aduc deseori noi competențe utile pentru economia țării lor de origine. Un flux ridicat al forței de muncă exportate a implicat, de asemenea, și un transfer important de fonduri venit din afară (de aproximativ 5,5% din PIB pentru Bulgaria și România și de 1,5% din PIB pentru Polonia), care constituie un sprijin pentru economia națională.

În vechile state membre, îngrijorările exprimate cu privire la migrarea masivă a forței de muncă înaintea extinderii nu s-au materializat. Numărul persoanelor din noile state membre care au migrat în vechile state membre este, per total, limitat (aproximativ 3,6 milioane, față de 1,6 milioane la sfârșitul lui 2003), și nu se așteaptă ca acesta să crească în mod semnificativ, nici măcar după ridicarea restricțiilor tranzitorii încă în vigoare în unele state membre. Ponderea relativă a acestor fluxuri în termeni de populație în vârstă de muncă, pentru fiecare țară, este scăzută (aproximativ 1% sau mai puțin), cu excepția Irlandei, în care imigranții din noile state membre reprezintă 5% din populația sa în vârstă de muncă. În termeni absoluți, principalele țări de destinație au fost Regatul Unit (care a primit aproximativ 1/3 din migranți după aderare), Spania (18%) și Irlanda (10%), deși în contextul crizei financiare o parte semnificativă a lucrătorilor migranți ar putea să se întoarcă în țara lor de origine. În timp ce o parte dintre aceste fluxuri au generat perturbări în unele sectoare ale pieței muncii și au antrenat efecte sociale, efectul lor global este pozitiv. Informațiile disponibile sugerează faptul că mobilitatea de după extindere în interiorul UE nu a cauzat perturbări grave ale pieței forței de muncă. Libera circulație a forței de muncă este un avantaj important pe care o Europă unificată îl oferă cetățenilor și întreprinderilor sale. Se estimează că nivelul recent de mobilitate în interiorul UE al forței de muncă adaugă aproximativ 0,3% PIB-ului Uniunii Europene în ansamblul său, pe termen mediu. Migranții din noile state membre ocupă în general locuri de muncă puțin calificate (1/3 din migranți față de 10% din lucrătorii rezidenți), cu toate că aceștia dețin un nivel relativ înalt de calificare (40% dintre migranți fac parte din categoria lucrătorilor cu un nivel de calificare superioară, față de 25% din forța de muncă din vechile state membre). Forța de muncă imigrantă a contribuit la satisfacerea cererilor de pe piața muncii și la reducerea blocajelor (de exemplu în sectorul construcțiilor și în cel al serviciilor), fără a crea perturbări majore pe piața muncii. De asemenea, o caracteristică importantă a acestei migrări pare a fi caracterul său temporar: în Regatul Unit, 50% dintre cei care au imigrat recent s-au întors deja în țara lor de origine. Comisia a solicitat statelor membre să analizeze dacă este nevoie să continue aplicarea restricțiilor, în funcție de situația existentă pe piețele lor de muncă, fără a aduce atingere drepturilor de care beneficiază în temeiul tratatelor de aderare cu privire la măsurile tranzitorii[2].

PROVOCĂRILE VIITOARE AMPLIFICATE DE O CRIZĂ MONDIALĂ GRAVĂ

Grava criză economică mondială actuală generează noi provocări majore pentru politicile naționale. Criza afectează toate statele membre prin scăderea comerțului, reducerea disponibilității finanțării, diminuarea averii gospodăriilor și deteriorarea încrederii. Deși apartenența la UE și, într-o măsură și mai ridicată, apartenența la zona euro oferă o protecție și o stabilitate apreciată de investitori, criza evidențiază importanța unor politici naționale sănătoase. Toate statele membre care au trecut printr-o expansiune a creditului se confruntă cu puncte vulnerabile similare, cum ar fi de exemplu, dependența ridicată de economiile realizate în străinătate, precum și bilanțurile slabe ale întreprinderilor și situația financiară mai precară a gospodăriilor. UE depune eforturi pentru restabilirea stabilității, transparenței și încrederii în sectorul financiar, nu numai prin soluționarea deficiențelor marcante, ci și prin abordarea necesității de a adopta o reformă profundă a sistemului de reglementare și de supraveghere.

Criza financiară a scos în evidență și alte puncte slabe. În mai multe noi state membre, așteptările prea optimiste cu privire la profiturile întreprinderilor și la veniturile gospodăriilor au întreținut intrarea de fluxuri de capital și creșterea creditelor, peste nivelurile acceptabile. În multe cazuri, aceasta a implicat deficite excesiv de ridicate ale conturilor curente. În ceea ce privește creșterea creditelor, creditele acordate gospodăriilor și în special creditele ipotecare au cunoscut evoluția cea mai spectaculară și au alimentat, adeseori, creșterea artificială și nesustenabilă a prețurilor bunurilor imobiliare („unsustainable real estate bubbles”). Împrumuturile în monede străine au crescut, de asemenea, în mod semnificativ în mai multe țări. Aceasta a crescut vulnerabilitatea gospodăriilor și întreprinderilor la deprecierea monedei. În plus, creșterea creditului în noile state membre s-a bazat în mod considerabil pe împrumuturile transfrontaliere, care au generat o dependență ridicată a sectorului bancar național de finanțarea provenită de la un grup de bănci-mamă străine.

Aceste evenimente recente evidențiază faptul că eforturi majore suplimentare sunt necesare în toate statele membre noi pentru a prezerva realizările celor mai recente extinderi ale UE, în special în ceea ce privește convergența veniturilor, integrarea financiară și investițiile străine directe (FDI) în favoarea țărilor aflate în procesul de convergență. Cadrele politicii comunitare sunt utile pentru soluționarea acestor provocări și permit noilor state membre să continue stimularea dinamismului economiilor lor pe termen mediu și lung. Cu toate acestea, rezultatele vor depinde în principal de politicile economice naționale sănătoase și de cadrul instituțional adecvat. În trecut, politicile naționale și instituțiile nu au fost întotdeauna cele potrivite, deviind adeseori în mod substanțial de la recomandările UE. În special politica fiscal-bugetară ar fi putut să aibă o contribuție mai ridicată la menținerea stabilității macroeconomice și financiare, prin contracararea la timp a presiunilor inflaționiste generate de creșterea importantă a sectorului privat.

Finalizarea pieței unice și implementarea reformelor care să permită modernizarea în continuare a economiei sunt sarcinile în curs pentru maximizarea beneficiilor extinderii. Extinderea a ameliorat competitivitatea și atractivitatea Europei pentru investitori, permițându-i să profite de avantajele globalizării într-o mai mare măsură decât înainte. Cu toate acestea, beneficiile extinderii pieței unice, în special pentru întreprinderile mici și mijlocii, pot fi mai bine exploatate dacă este intensificată integrarea piețelor produselor, serviciilor, muncii și financiare. Aceste reforme sunt profitabile din două puncte de vedere: ele stimulează creșterea și crearea de locuri de muncă și, în același timp, promovează stabilitatea macroeconomică prin facilitarea unei adaptări mai potrivite a salariilor și prețurilor la șocuri. Până acum, reglementările pieței unice au fost bine implementate în noile state membre, dar se observă, în prezent, o formă de lasitudine față de reformă. Consolidarea statului de drept, creșterea eficienței administrației publice și a reformelor judiciare rămân provocări cu implicații importante pentru mediul de afaceri, competitivitate și continuarea creșterii și integrării în UE. Experiența extinderii a arătat că eficacitatea administrației publice, în special autoritățile de concurență, cele de supraveghere și cele de reglementare, precum și controlul judiciar și controlul financiar eficace sunt elemente cheie care pot accelera investițiile în mod considerabil. Continuarea eforturilor în aceste domenii este, de asemenea, importantă pentru a se putea profita în totalitate de beneficiile pieței unice.

Extinderile succesive ale zonei euro vor contribui, la rândul lor, la capacitatea de a profita în totalitate de beneficiile pieței unice, dar necesită noi reforme. Apartenența la zona euro oferă numeroase beneficii, cum ar fi eliminarea riscului de curs de schimb și costuri mai reduse ale tranzacțiilor, intensificarea comerțului și creșterea investițiilor străine directe, intensificarea concurenței și consolidarea integrării financiare. Toate noile state membre s-au angajat să adopte euro, dar se ghidează după strategii diverse. Cipru, Malta, Slovenia și Slovacia au adoptat deja euro, în timp ce alte noi state membre au realizat mai puține progrese în ceea ce privește convergența nominală; unele au regresat chiar, temporar. Obiectivul de a adopta euro furnizează, de asemenea, stimuli puternici de aplicare a unor politici necesare pentru a promova o convergență rapidă, reală și nominală și contribuie la combaterea lasitudinii față de reformă.

ABORDAREA PROVOCĂRILOR

O politică fiscal-bugetară sănătoasă este esen țială pentru menținerea stabilității macrofinanciare și pentru promovarea integrării și a convergenței veniturilor. Noile state membre trebuie să respecte Pactul de stabilitate și creștere încă de la momentul aderării, șase dintre acestea fiind incluse în procedura de deficit excesiv în 2004. Pe la mijlocul anului 2008, mulțumită creșterii susținute, ratelor mai scăzute ale dobânzii și creșterii transferurilor UE ca urmare a extinderii, procedura a fost abrogată pentru toate aceste state, cu excepția Ungariei. Criza financiară afectează totuși finanțele publice. Pe viitor, noile state membre pot evita obligația de a alege între menținerea prudenței fiscale și furnizarea unor fonduri suficiente pentru cheltuielile publice reprezentând stimuli ai creșterii, dacă urmează cea mai bună practică de guvernanță fiscal-bugetară (inclusiv cadre bugetare pe termen mediu transparente și flexibile) și ameliorează calitatea finanțelor publice. Reforma sistemului de sănătate, a celui de pensii și a celui educațional sunt de asemenea cruciale pentru a asigura viabilitatea fiscal-bugetară pe termen lung și a îmbunătăți eficiența economică. Pactul revizuit furnizează flexibilitatea necesară economiilor aflate în procesul de convergență pentru a absorbi deteriorarea poziției bugetare pe timpul unei crize, în măsura în care sunt întreprinse suficiente eforturi pentru a obține o poziție bugetară solidă înaintea crizei. Garantarea unor eforturi ambițioase de consolidare și a unei evaluări adecvate a poziției bugetare de bază în perioada de conjunctură favorabilă reprezintă, prin urmare, obiective centrale ale supravegherii bugetare pentru a asigura factorilor de decizie disponibilitatea deplină a acestei flexibilități.

Strategia de la Lisabona pentru creștere și locuri de muncă acționează ca un catalizator puternic al reformelor structurale care sunt, la rândul lor, esențiale pentru promovarea integrării și a convergenței veniturilor. Creșterea productivității rămâne în mod clar provocarea principală pe termen lung a UE privind competitivitatea. Având în vedere că este vorba de reforme structurale care pot contribui la creștere și la ocuparea forței de muncă, progresul obținut în trecut în domeniul cercetării și dezvoltării și al inovării a fost insuficient. Continuarea eforturilor pentru creșterea eficienței administrației publice și pentru reducerea substanțială a birocrației în unele state membre este, de asemenea, importantă pentru a se putea profita în totalitate de beneficiile pieței unice. La nivelul UE, în ansamblul său, există date care confirmă ameliorarea structurală a funcționării piețelor muncii. Totuși, deși situația globală este mai degrabă pozitivă, situația poate fi ameliorată în mod considerabil în unele state membre, în special cu privire la aspecte precum disparitățile regionale și decalajul între calificările oferite și cerute.

O supraveghere sporită din partea Comisiei Europene și a Consiliului în contextul pactului de stabilitate și creștere și al Procesului Lisabona va reprezenta un factor cheie pentru încurajarea politicii adecvate pe termen mediu și lung. În acest scop, dezechilibrele macroeconomice, inclusiv pe piața activelor, opțiunile politice pentru soluționarea efectivă a acestor dezechilibre, reformele structurale esențiale pentru stabilitatea și funcționarea armonioasă a piețelor financiare și pentru statul de drept, precum și pentru ameliorarea capacității de ajustare trebuie identificate din timp în cadrul procesului de supraveghere, în special pentru țările cu o vulnerabilitate importantă.

Implementarea unei politici de coeziune și a unei politici a UE de dezvoltare rurală, punând accentul pe obiective pe termen lung, contribuie la crearea condițiilor pentru o creștere sustenabilă. Așa cum s-a întâmplat și în cadrul extinderilor anterioare, noile state membre beneficiază din plin de transferurile UE, și aceasta încă de dinaintea aderării. Transferurile totale de la bugetul UE spre noile state membre s-au ridicat la aproximativ 2% din PIB-ul acestora în 2007 și se așteaptă ca ele să crească la 3% până în 2013. În termeni de PIB al vechilor state membre, aceste transferuri au atins 0,2% în 2007 și vor crește la 0,3% până în 2013. Politica de coeziune a contribuit la mobilizarea potențialului local de creștere, intervenția sa fiind concentrată asupra domeniilor prioritare, cum ar fi cercetarea și inovarea, TIC, infrastructura transporturilor, mediul de afaceri și capitalul uman. Vechile state membre au beneficiat și ele de cererea de bunuri și servicii indusă de aceste transferuri. Politica de coeziune a contribuit și la crearea instituțiilor stabile, participative, transparente și responsabile necesare pentru gestionarea fondurilor publice, ameliorând în acest fel acceptarea de către societatea civilă și sporind eficiența cheltuielilor publice în general. O gestiune sănătoasă și un control financiar efectiv reprezintă premisele unor noi investiții private. Odată cu aderarea, politicile UE de dezvoltare rurală au cuprins și noile state membre, sporind competitivitatea sectorului agricol si contribuind la diversificarea veniturilor în zonele rurale. În plus, implementarea adecvată a programelor de stabilitate și convergență și a programelor naționale de reformă pentru a asigura o politică macroeconomică orientată spre stabilitate, un mediu de afaceri favorabil, piețe ale produselor și ale muncii flexibile și o capacitate administrativă de absorbție suficientă este indispensabilă pentru atingerea obiectivelor primordiale de recuperare a decalajului și de creștere a competitivității.

Politicile, instituțiile financiare și instrumentele UE furnizează un sprijin esențial procesului de convergență. În timp ce politica de coeziune furnizează partea principală de resurse, Banca Europeană de Investiții oferă în plus asistență și prevede o creștere substanțială (de aproape 40%) a sumei din 2009 pentru împrumuturi acordate de ea noilor state membre pentru finanțarea întreprinderilor mici și mijlocii și a proiectelor din sectoarele cheie, în special mediul și transporturile. În plus, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care și-a redus în mod progresiv operațiunile în noile state membre după aderare, a început să își concentreze din nou atenția asupra regiunii pentru a-și aduce expertiza esențială în proiectele legate de sectorul financiar, inclusiv în oferta de capital de risc.

Eforturile recente de salvare a țărilor care se confruntă cu nevoi financiare demonstrează că riscurile la care sunt expuse realizările obținute de la aderare sunt clare și reale. Vulnerabilitatea Ungariei și Letoniei a atins niveluri care au condus aceste țări la necesitatea de a solicita asistență financiară externă. Bugetul mecanismului de susținere a balanței de plăți a fost ridicat de la 12 miliarde EUR, cât era fixat inițial, la 25 miliarde EUR la sfârșitul lui 2008, pentru a răspunde necesității în cauză și asistenței financiare de proporții; însoțită de programe politice cuprinzătoare, asistența a fost furnizată țărilor respective pentru a evita reducerea excesivă a producției și pierderea masivă de locuri de muncă în timpul ajustării necesare. Sprijinul din partea UE nu numai că a ajutat aceste țări aflate în dificultate, dar a limitat, în același timp, propagarea potențială a efectelor negative asupra altor state membre noi sau vechi.

CONCLUZII

Extinderile recente ale UE au reprezentat un punct de referință în procesul unificării Europei și au adus beneficii tuturor cetățenilor din întreaga Uniune. Prin promovarea unei diviziuni a muncii mai eficiente și prin ameliorarea mediilor juridice, de reglementare și instituționale, extinderea a ameliorat competitivitatea și rezistența economiei UE în ansamblul său. Cinci ani mai târziu, UE se află într-o poziție mai avantajoasă pentru a face față concurenței mondiale în creștere și pentru a își asuma un rol de prim-plan în economia mondială și guvernanța sa. Ea ocupă un rol mult mai important în negocierile internaționale și este capabilă de a reacționa rapid, astfel cum a demonstrat recenta „criză a gazelor”, care a afectat în mod semnificativ unele noi state membre. În acest caz, acțiunea rapidă în cadrul unei abordări europene coordonate a demonstrat solidaritatea din interiorul Uniunii și a restaurat legăturile principale din domeniul energetic.

Cu toate acestea, integrarea deplină a economiilor naționale și convergența veniturilor nu sunt încă pe deplin realizate. Pentru ca statele membre, inclusiv cele noi, să profite în totalitate de beneficiile pieței unice, legislația UE trebuie să fie transpusă integral în legislația națională, iar integrarea piețelor produselor și serviciilor trebuie continuată. Având în vedere multitudinea beneficiilor, integrarea financiară în interiorul UE trebuie continuată, soluționându-se în același timp lacunele reglementărilor și supravegherii scoase în evidență de criza financiară. În cursul acestui proces de integrare, politica de coeziune va continua să joace un rol cheie în sprijinirea restructurării economice din noile state membre.

Aceste reforme sunt foarte importante în acest moment, în contextul crizei financiare mondiale care ar putea încetini procesul de convergență. Dar o criză de o asemenea amploare oferă și ocazia de a se lua măsuri pentru a reduce impactul său social și economic și de a se implementa reforme structurale în profunzime pentru susținerea unei redresări robuste și rapide, care să permită economiilor europene să beneficieze din plin de oportunitățile de creștere care vor apărea după criză. În viitor, o supraveghere sporită a fiecărei țări în cadrul pactului de stabilitate și creștere și al Procesului Lisabona va trebui să joace un rol central în identificarea din timp a aspectelor care trebuie vizate de statele membre în politicile lor economice și a măsurilor pe care acestea trebuie să le ia pentru a face față problemelor emergente. Reformele structurale proactive și gestionarea macroeconomică sănătoasă vor fi esențiale pentru reducerea probabilității unei crize financiare majore în viitor.

Mulțumită anilor de pregătire minuțioasă și monitorizării continue, UE continuă să funcționeze în mod armonios după extindere. Datorită extinderii, competitivitatea a fost consolidată atât în noile, cât și în vechile state membre și o creștere suplimentară a fost generată. Cu toate acestea, este esențială adoptarea și implementarea unor noi reforme pentru a asigura continuarea integrării și a convergenței veniturilor în UE și pentru a prezerva rolul UE în guvernanța economică mondială. Progresul în această direcție este necesar și pentru crearea unui mediu propice noilor avansări din agenda UE privind extinderea, care la rândul lor vor spori potențialul de creștere și rezistența economiei UE.

Soluționarea cu succes a crizei actuale și prezervarea realizărilor ultimelor extinderi ale UE sunt esențiale. Ca și în experiențele anterioare, sprijinirea agendei UE va oferi beneficii care depășesc cadrul economic.

[1] „Cinci ani de UE extinsă - Realizări economice și provocări” („Five years of an enlarged EU – Economic achievements and challenges”), European Economy, nr. 1/2009.

[2] „Impactul liberei circulații a lucrătorilor în contextul extinderii EU - Raport privind prima etapă (1 ianuarie 2007 – 31 decembrie 2008) a măsurilor tranzitorii” - COM(2008) 765, 18.11.2008.